Un maistru militar din Medgidia a avut parte de un sfârșit cutremurător. El a sărit din tren și a murit în Gara Făurei, în timp ce se ducea cu trenul spre Buzău, unde urma să participe la o instrucție militară, notează infobraila. ro.
Este vorba despre cea mai mare operaţiune a Ministerului Apărării Naţionale, organizată în colaborare cu armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova şi Statelor Unite ale Americii.
Peste două mii de militari din județele Buzău, Vrancea, Brăila şi Galaţi participă la exercițiul militar.
Bărbatul, pe numele său Vatafu Cristian Razvan, în vârstă de 42 de ani, adormise în tren, iar în momentul în care s-a trezit brusc din somn de faptul că trenul s-a pus în mișcare, acesta a crezut că a ajuns la destinație.
S-a înșelat însă amarnic. El a luat-o la fugă din compartiment și a sărit din vagon, chiar la ieșirea din gară.
Maistrul militar s-a izbit cu capul de buloanele de lângă calea ferată și a murit pe loc. Cadavrul acestuia a fost găsit abia după șase ore și a fost transportat la morgă pentru efectuarea necrospiei.
Parchetul Militar va continua cercetările în acest caz.