Carmen Haiducu, medic specialist la Spitalul Floreasca, este denunțătoarea medicului Mircea Beuran, plasat, vineri, în arest la domiciliu pentru luare de mită.
Tânăra și-a făcut rezidențiatul la Spitalul de Urgenţă Floreasca și lucrează în secția de Chirurgie Generală a unității medicale și face parte din echipa lui Mircea Beuran, potrivit Știripesurse.ro.
Conform procurorilor anticorupție, Haiducu i-ar fi dat lui Beuran 10.000 de euro drept mită pentru a obține un post de asistent universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”.
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Actulitatea Românească”, deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat că a fost contactat de Carmen Haiducu în 10 ianuarie 2020.
Întrebat de ce a fost căutat de aceasta, Ungureanu a răspuns: ”Presupun că după scandalul Beuran, a considerat că sunt persoana cea mai potrivită să-i dea un sfat, pentru că situația era cumva blocată, în sensul că Beuran nu i-ar fi rezolvat problema și nici nu-i dădea banii înapoi. Din câteva am înțeles, a făcut un credit.”
Deputatul a mai precizat că i-a spus acesteia că dacă nu va merge ea să-l denunțe pe Mircea Beuran, va face el acest lucru.
”I-am spus că eu nu sunt preot, la mine nu se poate veni cu confesiuni pe care să le țin secrete. I-am spus acelei persoane să meargă la DNA și să se denunțe, pentru că e și o chestiune delicată: dacă exista o intenție de a nu comite o faptă penală din partea mituitorului, dacă știa că se dau șpăgi pentru asemenea posturi în mediul academic, trebuia să denunțe faptele înainte să dea banii și să facă un flagrant, nu așa, după un an, pentru că nu s-a rezolvat problema, adică șpaga nu și-a făcut efectul”, a declarat Emanuel Ungureanu.
Pe de altă parte, Carmen Haiducu susține că nu a discutat cu Emanuel Ungureanu și că a făcut denunțul din proprie inițiativă.
”Adevărul este următorul. Informația cuprinsă în dosarul DNA că i-aș fi oferit bani pentru un post este reală. Informația că am ajuns la DNA prin intermediul acelui domn deputat sau nu știu ce e e falsă. M-am prezentat personal la DNA, nu prin intermediul acelui domn pe care nu îl cunosc și pe care nu l-am căutat niciodată. Am discutat personal cu domnul profesor. Nu este o victimă, așa cum se prezintă la tv. Nu trebuie să se preteze la așa ceva. Pentru mine nu a fost o plăcere, e de toată jena. Acest sistem este corupt. Dacă aveam o altă variantă decentă, aș fi optat pentru acea opțiune”, a declarat aceasta la România TV.
Medicul Mircea Beuran a fost plasat, vineri, în arest la domiciliu, decizia fiind luată de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Acesta a fost reținut joi seară de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pentru 24 de ore, sub acuzația de luare de mită. Medicul a fost audiat timp de peste 8 ore la sediul DNA, înainte de a fi anunțată reținerea sa.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.