Cod roșu de fenomene meteo periculoase: Sunt vizate orașe și stațiuni din Bacău și Vrancea. Risc mare de producere a viiturilor

Cod roșu de fenomene meteo periculoase: Sunt vizate orașe și stațiuni din Bacău și Vrancea. Risc mare de producere a viiturilor
Foto: Pixabay

Mai multe localități vor fi lovite vineri seară de fenomene meteo extreme. Meteorologii au emis o avertizare cod roșu de producere imediată (nowcasting) a unor fenomene meteo periculoase care vizează mai multe localități, inclusiv orașe și stațiuni, din județele Bacău și Vrancea.

Avertizarea cod roșu de tip nowcasting a intrat în vigoare la ora 21:00 și este valabilă până la ora 0:00.

În județul Bacău vor fi afectate următoarele localități:Dărmănești, Oituz, Asău, Agăș, Mănăstirea Cașin, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Zemeș, Palanca, Brusturoasa.

În judetul Vrancea, avertizarea privește localitățile:Vizantea-Livezi, Câmpuri, Tulnici, Vrâncioaia, Soveja, Nistorești, Paltin, Paulești, Negrilești, Bârsești.

În cele trei ore ale avertizării de tip cod roșu se vor semnalaaverse torențiale ce vor acumula în general 30-45 l/mp, în condițiile în care în zona avertizată s-au acumulat deja în medie 70-80 l/mp; descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Anunțul are loc în contextul în care, în Marea Neagră se produce un ciclon subtropical care va cauza precipitații abundente și pe parcursul zilelor următoare.

Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, a declarat vineri seara pentru B1 TV, în emisiunea “Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, că precipitațiile vor continua în contextul ciclonului format în Marea Neagră:

“Acesta este acum fenomenul cel mai sever asociat acestui ciclon extratropical din Marea Neagră. Este vorba de situația aceasta care tot a dominat în ultimele zile de instabilitate, care va continua și mâine iar apoi cumva lucrurile vor intra în normalitate pentru că acest ciclon încă mai rămâne în poziția respectivă. E o situație particulară ce se întâmplă acum, pentru că ciclonul este blocat deasupra Mării Negre. Este blocat din structurile de altitudine, din atmosferă. Cât mai are energie să se rotească și să producă precipitații va rămâne acolo. Va produce precipitații, probabil, din ce în ce mai puțin severe și apoi să ne așteptăm la o creștere a temperaturii pentru următoarea săptămână”, a spus Bogdan Antonescu.

Acesta a atras atenția că preocuparea autorităților pentru instituirea codului roșu este justificată:

“Este o precauție justificată, în principal pentru precipitații. Solul este destul de îmbibat cu precipitațiiele tind să se acumuleze acum chiar dacă sunt pe fondul unei perioade de secetă. Dar în special instabilitatea aceasta o să ducă spre orele după amiezii la furtuni care sunt relativ nu foarte organizate dar care sunt destul de multe. Multe dintre aceste furtuni se pot forma ca un lanț, ca un efect de tren. Mai mulți nori cu dezvoltare pe verticală care trec peste aceeași localitate și din fiecare dintre aceștia precipită. Atunci avem efecte cumulative într-un timp foarte scurt, aceste inundații rapide cum se numesc”, a mai spus Bogdan Antonescu.