Wizz Air a transmis mass-media o informare detaliată privind motivele anulării zborurilor, subliniind că nu s-a confruntat niciodată anterior cu un număr atât de mare de nouă anulări într-o singură zi.
„Wizz Air colaborează în mod activ cu autoritățile române. Wizz Air este dedicată menținerii celui mai înalt nivel de satisfacție a clienților. Ca urmare a unor perturbări neprevăzute, cauzate de factori care deseori sunt în afara controlului companiei aeriene, cum ar fi grevele controlorilor de trafic aerian și personalului din aeroporturi, condițiile meteorologice și provocările din lanțul de aprovizionare cu piese, Wizz Air a fost nevoită să anuleze unele dintre zborurile sale, dar niciodată până la nouă zboruri pe zi, așa cum a fost afirmat în mass-media.
Compania aeriană a luat măsuri substanțiale pentru a contracara aceste probleme, printre care se numără creșterea disponibilității aeronavelor, adăugarea unor aeronave suplimentare de rezervă și ajustarea programului echipajelor pentru a permite un interval de timp mai mare între zboruri, cu scopul de a spori flexibilitatea operațiunilor.
Compania aeriană a mărit numărul agenților care vorbesc limba română în centrele sale telefonice, a introdus soluții digitale și a mărit numărul furnizorilor care oferă cazare pentru a ușura selectarea hotelurilor pentru pasageri în timpul unei perturbări. Aceste eforturi au dus la operarea cu succes a 99,12% dintre zborurile din România în perioada ianuarie-iulie 2023, comparativ cu 98,73% în aceeași perioadă din 2022. Compania aeriană depune în mod activ eforturi pentru a reduce întârzierile și anulările imprevizibile, care ar putea perturba planurile de călătorie ale pasagerilor”, au declarat reprezentanții companiei aeriene, scrie Adevarul.