Senatul Universității Al. I. Cuza din Iași a schimbat metodologia de angajare cu o lună înainte să fie scos la concurs un post pentru care a concurat un singur om: Ionuț Alexandru Toader, fiul ministrului Justiției, Tudorel Toader. La rândul său, Tudorel Toader s-a suspendat chiar din funcția de rector al acestei universități când a intrat în Guvern.
Potrivit 7est.ro, Senatul Universității a modificat exact paragraful care îl împiedica pe Ionuț Alexandru Toader să participe la examen. Pentru a ocupa funcția, trebuia să aibă doctoratul în Drept Civil, dar el este doctor în Drept Penal.
La sfârșitul lunii aprilie, Universitatea a anunțat scoaterea la concurs a postului de asistent universitar de la Facultatea de Drept pentru disciplina “Drept Civil. Partea Generală; Drept Civil. Persoanele”. Pe 30 martie 2017, Senatul instituției a modificat prevederea care îl împiedica pe fiul lui Tudorel Toader să se angajeze. Astfel, articolul 8 este modificat, astfel încât să fie eliminată condiția ca persoana care se înscrie la concurs să dețină doctorat în domeniul postului. Articolul este înlocuit cu un paragraf cu caracter ambiguu, care lasă loc la interpretări și, nu în ultimul rând, îi permite fiului rectorului suspendat să se înscrie la concurs.
Angajarea lui Ionuț Alexandru Toader la Facultatea de Drept a fost făcută la momentul potrivit, deoarece tatăl acestuia este suspendat din funcția de rector pe durata exercitării mandatului de ministru. Așa au fost fentate regulamentele universității care interzic angajarea rudelor celor aflați în funcții de conducere decizionale, mai precizează 7est.ro.
Ionuț Alexandru Toader a fost declarat admis cu o medie generală de 9,24.
“Eu am îndeplinit toate condițiile… Regulamentele pot fi modificate de la o zi la alta. Eu am aflat despre concurs de pe site-ul www.uaic.ro”, a spus Ionuț Alexandru Toader, pentru 7est.ro.
“Concurs-șmen” pentru fiul lui Tudorel Toader. Universitatea Al. I. Cuza din Iași a schimbat regulamentul pentru odrasla ministrului
#DIRECT_ONE_3teog4#