Constanța, luată cu asalt de turiști în ziua de Paște. Reacția unui bulgar venit pentru prima dată pe litoralul românesc

Constanța, luată cu asalt de turiști în ziua de Paște. Reacția unui bulgar venit pentru prima dată pe litoralul românesc
Cazinoul din Constanța. Foto: Pixabay

Vremea de vară din prima zi de Paşte a fost prielnică unei plimbări pe malul mării. Românii au luat cu asalt litoralul, unde temperatura s-a ridicat la 20 de grade Celsius. Cei care nu au mai găsit loc la terase, și-au întins pe nisip mâncarea de sărbătoare adusă de acasă.

Faleza din Constanţa a fost arhiplină la orele prânzului. Turiştii care au făcut o excursie de o zi pe malul mării s-au aşezat pe nisip cu prosopul sau şi-au adus şezlongul de acasă. Unii au profitat de soare pentru a face și o baie, chiar dacă apa mării nu a avut mai mult de 10 grade.

„Sunt din Bulgaria. Am venit cu familia să ne bucurăm de vreme, iar Constanţa este un loc foarte frumos. Sunt pentru prima dată aici şi este foarte drăguţ”, a spus un turist străin, pentru Observator News.

Cât costă o plimbare cu barca în largul mării

Restaurantele şi terasele au fost deschise, dar cu greu s-a mai găsit o masă liberă. Mulţi au dat friptura de miel pe fructe de mare.

„Este arhiplin, suntem la capacitate maximă, vremea ne ajută. Sa zicem ca un paste deosebit”, a declarat Marian Costandache, manager restaurant.

Cei care au vrut să vadă plaja și marea dintr-o altă perspectivă au optat pentru o ieșire cu barca în largul mării. O astfel de experiență, care durează 30 de minute, costă 30 de lei per persoană.

„Le oferim o plimbare în largul mării unde poate admira cazinoul şi totodată dacă suntem norocoşi şi delfinii”, a spus Alex Diaconu, proprietar vapor.

Vremea rămâne frumoasă şi în zilele următoare pe litoral. Temperaturile vor fi între 16 şi 20 de grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`