Un incident șocant a avut loc în Botoșani acum câteva săptămâni. Lorela Babii, o tânără mamă în vârstă de 23 de ani, a comis un gest îngrozitor aruncându-și cei doi copii pe fereastră într-un hotel. Tragicul accident s-a soldat cu pierderea vieții unuia dintre cei mici, în timp ce cel de-al doilea luptă pentru supraviețuire.
Gabriel, băiețelul în vârstă de trei ani, a trecut prin momente de groază după ce a fost aruncat de la etajul unui hotel din Botoșani de către propria sa mamă. În prezent, el a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, unde luptă pentru viața sa. Această luptă pentru supraviețuire vine în urma unor zile tensionate, în care medicii au fost nevoiți să ia în considerare posibilitatea de a-l deconecta pe micuț de la aparatele medicale, scrie Spynews.ro.
„Copilul se afla la terapie intensivă, şi este supravegheat multidisciplinar. Starea lui este în continuare una critică”, a declarat dr. Solange Tamara Roşu, medic şef UPU, spitalul „Sf. Maria”.
Mamă în vârstă de 23 de ani a sărit de la fereastra unui hotel împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de doi și, respectiv, trei ani. Ea apoi a amenințat că se va sinucide. Unul dintre copii a decedat în urma incidentului, iar celălalt copil mai mare a fost adus în stare critică la Spitalul Clinic „Prof. Nicolae Oblu” din Iași. Femeia este acum arestată și este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de omor și tentativă de omor.