UPDATE: Între timp, au fost anunțate încă trei cazuri de contaminare cu noul coronaviru, bilanțul îmbolnăvirilor de pe teritoriul României ajungând astfeel la 35. Este vorba despre un bărbat, 55 ani, București, contact cu pacientul care a fost internat în Spitalul ”Dimitrie Gerota”, asimptomatic, un bărbat, 31 ani, dinBucurești, aflat în autoizolare, și o femeie, 53 ani, din Covasna, sosită pe 8 martiedin Italia, aflată în autoizolare.(Detalii AICI)
Un al 33-lea caz de contaminare cu noul coronavirus, în România. Potrivit unor surse,este vorba despre un bărbat din București, care ar fi călătorit în Israel, iar ulterior a mers singurla medic.
Potrivit primelor informații, acesta s-ar fi prezentat marți seară la Unitatea de primiri urgențe a Spitaluli Universitar din Capitală.
Acesta este al patrulea caz de infectare cu COVID-19 anunțat miercuri.
Ceilalți pacienți testați pozitiv la infecția cu coronavirus sunt un bărbat de 38 ani din Iași, contact cu un caz confirmat în Varșovia, o femeie din București, medic în vârstă de 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul „Dimitrie Gerota” și un bărbat în vârstă de 42 ani, confirmat la Iași, care s-a întors din Veneția pe 2 martie.
Amintim, în acest context că pe numele pacientului 17 care a ascuns faptul ăc a călătorit în Israel a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii de ”zădărnicirea combaterii bolilor”. Informația a fost confirmată, miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică.
”Referitor la bărbatul de 60 de ani, diagnosticat cu Covid-19, facem precizarea că, pe numele lui a fost deschis un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii Prev de art 352 CP”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Bărbatul a contaminat cu coronavirus alte șase persoane, printre care pe fiul, nora însărcinată și nepotul său de trei ani.