Crimă în Lugoj: Trupul unui taximetrist a fost găsit carbonizat. Este ȘOCANT cine sunt principalii suspecți (VIDEO)

Crimă în Lugoj: Trupul unui taximetrist a fost găsit carbonizat. Este ȘOCANT cine sunt principalii suspecți (VIDEO)

UPDATE: Cei doi adolescenți, suspctați că l-au ucis pe taximetristul din Lugoj au fost reținuți fiind acuzați de omor calificat.

Trupul unui taximetrist a fost găsit carbonizat în Lugoj. Șoferul era dat dispărut de aproape o săptămână. Presupușii ucigași ai taximetristului au fost prinși de polițiști. Este vorba despre doi adolescenți de 15 și 17 ani, informează B1 TV.

Pe taximetrist nu-l mai văzuse nimeni din noaptea de 12 iunie, când a plecat la o comandă în comuna Darova din județul Timiș. Surse din anchetă spun că în momentul în care a ajuns la comandă, șoferul era așteptat de cei doi adolescenţi. Aceștia i-au pus imediat gând rău bărbatului.

Cel de 17 ani l-ar fi lovit din spate cu cuțitul în gât, iar apoi în zona feței. Au dus cadavrul în pădure şi i-au dat foc. Apoi, i-au luat șoferului telefonul mobil, banii – aproximativ 200 lei, și mașina.

Au plecat la Timișoara, unde au vândut telefonul. S-au plimbat cu taxiul până au rămas fără benzină și l-au abandonat apoi în zona Parcului Copiilor, după care s-au întors la Darova.

Un localnic a sunat la 112 după ce a găsit cadavrul.

Mai multe echipaje de poliție, dar și criminaliști aduși de la Timișoara au demarat cercetările în acest caz. La scurt timp, i-au identificat și prins pe presupușii făptași. Cei doi băieți au fost ridicați și duși pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș fiind cercetați pentru omor calificat. Luați la întrebări de procurorii criminaliști, ar fi recunoscut că ei sunt autorii atacului. Cei doi urmează să ajungă acum în faţa judecătorilor din Timişoara cu propunere de arestare preventivă.

Adolescentul de 17 ani era cercetat într-un alt dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:52 - Ilie Bolojan: Trebuie să discutăm deschis despre un singur candidat al coaliției la prezidențiale. Eu nu îmi doresc să candidez
20:41 - Primăria Capitalei, decizie care vizează proprietarii mașinilor hibrid. „A fost frumos cât a fost”
20:38 - Studenții sunt revoltați că ar putea da examen scris la licență. „Nu mi se pare deloc corect”
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale