Tânără care și-a ucis prietena într-un hotel din Mangalia a fost adusă la Institutul de Medicină Legală Constanța, unde va fi supusă unei expertize psihiatrice, potrivit Digi24.ro.
În urmă cu mai bine de o săptămână, Loredana și-a ucis prietena, pe Alina, în camera în care locuiau împreună. I-a pus trupul într-un geamantan și l-a abandonat într-un parc. Tânăra le-a spus polițiștilor că o cunoștea pe victimă din clasa întâi și că de-a lungul timpului au avut mai multe divergențe. Cele mai multe certuri erau legate de locul de muncă și de conviețuire, motiv pentru care, a mărturisit ea, amândouă au cerut șefilor de la Mangalia să le mute în camere diferite.
Potrivit psihologului de care a fost examinată, tânăra criminală nu ar avea nicio urmă de regret pentru fapta comisă. Aceasta ar fi privit-o în ochi pe Alina, prietena ei, până aceasta s-a stins din viață.
„Nu există urme de regret, le mimează în speranța că va obține o pedeapsă mai mică”, au dezvăluit surse din anchetă, pentru Cancan.
Tânăra de 18 ani are mai multe leziuni pe corp, iar anchetatorii vor să știe dacă și le-a provocat singură sau dacă le are în urma conflictului cu victima.