Sculptorul care în urmă cu 20 de ani a realizat statuia lui Mihai Viteazu din Târgovişteintenţionează să dea în judecată Primăria, considerând că lucrarea sa artistică a fost distrusă după vopsirea în auriu de către „faianţarii” angajați de edilii locali, transmite Mediafax.
Sculptorul Mihai Marcu a declarat, luni, că se va consulta cu un avocat pentru a da în judecată Primăria din Târgovişte sau chiar pe primarul oraşului, Daniel Cristian Stan, care a decis vopsirea statuii cu auriu. Sculptorul consideră că prin vopsire, monumentul pe care l-a construit în urmă cu 20 de ani a fost deteriorat, fiind placat „cu faianţari”, fără să i se ceară acordul.
„Mi-au deteriorat întreaga operă. Eu evaluez această opera ca fiind inestimabilă. E o capodoperă, e o lucrare perfectă. Au vopsit-o ca pe o maşină de gătit. Soclul l-au transformat total, fără să-mi ceară acordul. Placarea au făcut-o cu faianţari care pun faianţa în baie”, a mai precizat sculptorul Mihai Marcu.
Statuia lui Mihai Viteazu, amplasată în centrul municipiului Târgovişte, a devenit motiv de dispută în spaţiul virtual, după ce monumentul a fost restaurat şi vopsit auriu. Primarul Daniel Cristian Stan a ales culoarea, spunând că a preluat modele ale unor statui din Paris, Londra sau New York.
Unii localnici sunt de părere că acum statuia arată mult mai bine, alţii, dimpotrivă, cred că este un kitsch.
Una peste alta, autorul are tot dreptul să fie revoltat de modul în care i-a fost maltratată munca și viziunea artistică. Iar lui Mihai Viteazu, dacă ar mai fi trăit, i-ar fi fost probabil rușine să-și pună poza statuii pe Facebook…