Un egiptean care a rămas fără lingourile de aur în 2020, după ce vameșii români le-au confiscat când încerca să se îmbarce în avion, a reușit să le recupereze în instanță, potrivit unui dosar aflat în arhiva Tribunalului Cluj.
Vameșii ar fi confiscate peste două kilograme de aur sub forma a 24 de lingouri, însă egipteanul a învins Fiscul, obținând restituirea aurului, scrie ziare.com.
În martie 2020, egipteanul încerca să se îmbarce pe o cursă Lufthansa care mergea la Munchen, în Germania. Cele 24 de lingouri de aur, care nu au fost declarate, erau în bagajul de mână al egipteanului.
Egipteanul a contestat în instanță procesul-verbal prin care a fost amendat și i-a fost confiscate aurul. Judecătoria Cluj-Napoca i-a respins cererea menținând sancțiunea.
„S-a constatat că petentul nu a respectat condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare, neputând prezenta autorităţii vamale nici un document care atesta provenienţa sau dreptul de proprietate asupra acestora, nici măcar o autorizaţie care era imperios necesară în vederea scoaterii din ţară a metalelor preţioase cât şi în desfăşuraree activităţii pe care a susţinut-o în faţa organelor de control, respectiv operaţiunea de vânzare a acestor bunuri în Germania”, s-a arătat în sentința Judecătoriei Cluj-Napoca.
Ulterior, Tribunalul Cluj a admis apelul și a anulat procesul-verbal de contravenție arătând că „din probele depuse la dosar rezultă că lingourile de aur ale apelantului se încadrează în prevederile art. 313 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, fiind vorba despre lingouri de aur având o puritate de 999 la mie, deci mai mare mare de 995 la mie, precum şi o greutate mai mare de 1 g”.