Cum poți avea un ruj de lungă durată? Trucurile specialiștilor în machiaj

Cum poți avea un ruj de lungă durată? Trucurile specialiștilor în machiaj
Sursă foto: Freepik

Pentru multe femei, aplicarea rujului dimineața devine un mic ritual de frumusețe, dar și o provocare. De câte ori nu s-a întâmplat ca, după doar câteva ore, culoarea să dispară, să se strângă inestetic pe buze sau să lase urme pe cești și pahare? Rezistența rujului nu depinde doar de produsul folosit, ci și de modul în care este aplicat și de felul în care sunt pregătite buzele.

Specialiștii în machiaj atrag atenția că o tehnică simplă poate face diferența dintre un machiaj care necesită retușuri constante și unul impecabil de dimineață până seara.

Cuprins:

  • Cum pregătești corect buzele
  • Care este secretul fixării culorii
  • Ce rol are pudra translucidă
  • Cum aplici rujul pentru un efect de durată
  • Care este concluzia specialiștilor

Cum pregătești corect buzele

Potrivit make-up artistei Alexa Persico, trei factori principali duc la rezistența scăzută a rujului: uleiurile naturale ale pielii, deshidratarea și textura neuniformă a buzelor. Din acest motiv, nu este suficient doar să aplici produsul, ci este nevoie de o pregătire corectă și câțiva pași simpli pentru fixarea culorii.

Primul pas esențial este exfolierea delicată, care elimină pielea uscată și creează o suprafață uniformă. Apoi, se aplică un balsam hidratant lejer, care intră rapid în piele și nu lasă senzația grasă. Buzele netede reprezintă baza unui machiaj impecabil, informează click.

Care este secretul fixării culorii

În loc să aplici rujul direct, folosește mai întâi un strat foarte subțire de corector hidratant cu finisaj mat. Aplicat prin tapotare, acesta creează o bază perfectă pentru ca pigmenții să adere mai bine și să reziste mai mult timp.

Ce rol are pudra translucidă

După aplicarea corectorului, un strat fin de pudră translucidă fixează baza și matifiază buzele. Atenție, însă: prea multă pudră poate usca buzele și strica aspectul final.

Cum aplici rujul pentru un efect de durată

Trasează conturul buzelor cu un creion de buze, apoi umple întreaga suprafață pentru un plus de rezistență. Ulterior, aplică rujul preferat. Pentru un efect de volum, adaugă un strop de luciu doar în centrul buzelor. Cele mai bune opțiuni pentru rezistență sunt formulele mate sau semi-lucioase.

Care este concluzia specialiștilor

Rezistența rujului nu ține doar de produs, ci și de tehnica aplicării. Cu o pregătire atentă și acești patru pași simpli, te poți bucura de o culoare intensă, uniformă și de lungă durată, fără retușuri constante pe parcursul zilei.