Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat o decizie care va afecta mii de lucrători în sistemul de apărare națională. Este vorba despre militarii care au contractat credite ipotecare pentru construcția unei locuințe.
Instanța supremă a stabilit că militarii care au încheiat contracte de credit ipotecar pentru a-și construi o locuință nu au dreptul la compensația lunară pentru chirie. Măsura nu-i afectează, în schimb, pe cei care au contractat un credit pentru a-și cumpăra o casă ori un apartament.
Prin Decizia 40, ÎCCJ admite o sesizare formulată de Tribunalul Arad – Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale. Magistrații arădeni au solicitat clarificări în vederea interpretării unor prevederi ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, conform avocatnet.ro.
Legea nr. 80/1995 reglementează dreptul cadrelor militare care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și care contractează un credit ipotecar/ imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau care încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe de a beneficia de o compensație lunară pentru chirie.
Astfel, Curtea a stabilit că „dreptul la compensația lunară pentru chirie nu poate fi recunoscut și cadrelor militare care au încheiat contracte de credit ipotecar în vederea construirii unei locuințe”.
Totodată, prin decizia pronunțată, ÎCCJ clarifică și prevederile care stabilesc că această compensație lunară pentru chirie se acordă pentru o singură locuință achiziționată pe timpul carierei. Sumele de primit trebuie justificate de beneficiari.
Aceștia trebuie să prezinte un contract de credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe sau cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe.
Potrivit Codului de procedură civilă, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție devine obligatorie după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. În cazul instanței care a solicitat dezlegarea, respectiv Tribunalul Arad, decizia se aplică de la momentul pronunțării.