Doi români urmăriţi internaţional de autorităţile din Belgia şi Franța pentru trafic de migranţi, au fost prinşi în Bihor

Doi români urmăriţi internaţional de autorităţile din Belgia şi Franța pentru trafic de migranţi, au fost prinşi în Bihor
Foto: pixabay.

Poliția din județul Bihor a reţinut doi români pentru care autorităţile judiciare din Franţa şi Belgia au emis mandate europene de arestare, fiind suspectați de trafic de migranţi.

Doi bărbați urmăriţi internaţional de autorităţile din Franţa şi Belgia

Cei doi suspecţi, un bărbat de 44 de ani, din comuna Folteşti, judeţul Galaţi, şi celălalt de 38 de ani, din comuna Şugag, judeţul Alba, au fost prinşi în cursul zilei de luni, la punctul de trecere a frontierei Borş. Aceștia erau dați în urmărire internațională.

Pe numele fiecăruia există un Mandat European de Arestare, unul în Franța, iar celălalt în Belgia. Aceștia sunt cercetați pentru grup infracțional organizat și trafic de migranți. În ceea ce privește schimbul de date, acesta a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, conform autorităților din Bihor.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisa șef Alina Fărcuța a declarat că: ”Luni, 9 mai, polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale împreună cu polițiști de la Postul de Poliție Șimian din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au preluat din PTF Borș un bărbat de 44 de ani, din comuna Foltești, județul Galați și un altul de 38 de ani, din comuna Șugag, județul Alba, ambii urmăriți internațional”, conform Bihon.ro.

Ce au declarat autoritățile

Poliția județeană din Bihor a informat că: „În ambele cazuri, schimbul de date şi informaţii a fost realizat prin Biroul Sirene – Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională. Poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale i-au prezentat pe cei doi unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele fiecăruia câte o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Bărbaţii au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Bihorene, iar marţi, 10 mai a.c., vor fi prezentaţi la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare provizorie, în vederea predării către autorităţile judiciare din Belgia, respectiv din Franţa”.

Astfel, Anchetatorii  au emis pe numele fiecăruia câte o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe