Doi soți au încercat să iasă din ţară cu cei trei copii ai lor ascunși în portbagajul maşinii

Doi soți au încercat să iasă din ţară cu cei trei copii ai lor ascunși în portbagajul maşinii
Foto: Poliţia de Frontieră, Timişoara / Facebook

Poliţiştii de frontieră din Cenad au depistat doi soți români care au încercat să iasă din ţară cu cei trei copii ai lor ascunși în portbagajul maşinii, ei neavând documente de călătorie valabile pentru aceştia, informează Agerpres.

Copii ascunși în portbagaj pentru a fi scoși din țară

ITPF Timişoara a transmis că duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-au prezentat pe sensul de ieşire din ţară un cetățean român și soția sa, tot româncă. Ei voiau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au controlat mașina în care se aflau și în portbagaj au găsit, ascunși sub mai multe pături, trei copii cu vârste de 6, 7 şi respectiv 11 ani.

Părinții au spus că au făcut asta deoarece doi dintre copii aveau pașapoartele expirate, iar a treilea nu avea documente de călătorie.

În acest caz continuă cercetările pentru participaţie improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat. La finalizarea anchetei vor fi luate măsurile legale ce se impun, a precizat ITPF Timişoara.