Doi ucraineni, de 36 de ani şi 22 de ani, s-au pierdut în Munţii Maramureşului. Ei au fost găsiți după mai multe ore de căutări. Ce doi trecuseră granița României, cu câteva zile în urmă, potrivit Observator.
Bărbații au cerut ajutorul unei rude din Germania, joi. Aceasta a alarmat autoritățile din țară, dar nu aveau o locație exactă. Germanul a mai precizat că rudele nu se mai pot deplasa, sunt extenuaţi după câteva zile şi nopţi pe munte, le este frig si nu mai au nici hrană şi nici lichide la ei.
Astfel, mai mulţi salvamontişti împreună cu poliţiştii de frontieră au pornit în căutarea lor prin zăpadă.
„Din păcate, nu avem o localizare precisă a ucrainenilor, ci doar o informaţie vagă privind locul prin care au intrat în Romania. O echipă a Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş s-a deplasat la Vişeul de Sus unde vor face joncţiunea cu poliţiştii de la Politia de Frontiera Vişeul de Sus. Ulterior salvatorii montani împreună cu poliţiştii de frontiera vor urca în munte pentru găsirea şi recuperarea celor doi ucraineni”, anunţau oficialii Salvamont Maramureş.
În cele din urmă, ei au fost găsiţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră într-un adăpost părăsit.
Salvamontiștii au precizat că în zonă stratul de zăpadă are o grosime foarte mare, pe alocuri chiar peste doi metri, iar temperatura este de -8 grade Celsius.
Astfel, coborârea a trebuit să fie făcută pe jos, până în locul unde se poate ajunge cu utilaje pentru a coborî la baza muntelui.
Bărbații au fost coborâţi de pe munte și preluaţi de autorităţile competente.