Silviu Mănăstire a vorbit marți la ”Dosar de politician” despre România și români.
Românii sunt individualiștii Europei, în ciuda faptului că ne lăudam zgomotos cu ospitalitatea noastră. Suntem și am fost la periferia Europei în ultima sută de ani, deși geografic suntem fix în mijlocul continentului. Ne place să fim șmecheri, unii din Ardeal ar zice că nu; noi știm însa că suntem cu toții descurcăreți, latini și, pentru că am fost la periferie, am știut să supraviețuim ca nimeni alții, prinși între mari imperii și recent între două regimuri cumplite, nazist și comunist.
Gena asta de supraviețuitori s-a lipit ca o ventuză de AND-ul barbarilor invadatori, de bizantini, de turci, de grecii – fanarioți, de ruși sau franțuzi; gena românului s-a amestecat și a supraviețuit fericită de fiecare dată când istoria ne-a pus la încercare. Nimeni nu mai crede azi, sper, ce am citit în cărțile de istorie comuniste, anume ca noi suntem urmașii lui Decebal și Traian. Dacă este să fim cinstiți, atunci puțin din noi românii, o miiime la miime este și barbar, și peceneg, și cuman și bizantin și grec și slav și turc. Însă, nu asta ne face să fim ceea ce suntem, români, și nu nepărat gena asta de supraviețuitori ne-a făcut să fim un popor și o țară.
Suntem ce suntem datorită limbi noastre, limba română, pe care, atunci când o vorbim în afara țării, îi facem pe toți să întoarcă capul. Și nu mă refer la cerșetorii care ne fac de rușine în marile capitale europene vorbind românește, ci la limba asta subtilă, care sună ca o melodie, uneori ca o harmălaie, limba română care îi face curioși și invidioși chiar și pe moștenitorii oficiali ai Romei.
Limba asta română, atât de greu de învățat pentru unii, dar care ne ajută să-i înțelegem atât de ușor pe alții. Țara asta tânără are oameni ca peste tot în lume, mai cinsitiți sau mai răi, are politicieni ceva mai corupți și mai proști decât în Occident, dar are noroc cu o limbă genială, care ne-a legat pe toți românii la un loc, ea fiind de fapt singurul program politic real al acestui popor timp de 1500 de ani.
În Belgia, de exemplu, vecinii de peste gard, flamanzi și valoni, nu-și pot vorbi pentru că nu se înteleg. Acum 1000 de ani, un aromân, un machidon din munții Pindului, din imperiul lui Ioniță Caloian putea să vorbească și să se înțeleagă cu fratele său olah din terra silavanie, dincolo de munții cei mari, adică din țara ungurilor – Transilvania.
Asta nu s-a întâmplat nicăieri în Europa ultimelor secole. Suntem români pentru că vorbim aceeași limbă neîntrerupt de câteva sute de ani. Mai bine, mai prost, cu regionalisme, cu influențe slave, grecești, rusești, ungurești, limba română a fost singura care a dat o dimensiune istorică unor populații disparate, care locuiau între Dunăre și Munții Carpați până în Transcarpatia și de la fluviul Tisa până la râul Nistru. Suntem poporul creat de o limbă: La mulți ani România, la mulți ani români!