Cazul tânărului care a reclamat că a fost agresat într-un parc din apropierea staţiei de metrou Politehnica din Capitală a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Procurorii fac cercetări pentru tentativă de omor şi încearcă să găsească faptaşul.
”Având în vedere diagnosticul tânarului, precum și circumstanțele comiterii agresiunii, cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucuresti şi Serviciul Omoruri, cercetările fiind desfășurate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei, potrivit news.ro.
Victima are 26 de ani şi se pare că ar fi fost înjunghiată în spate de o persoană pe care acum poliţiştii încearcă să o găsească.
Citiți AICI mai multe detalii despre incidentul armat din Capitală.