Două noi cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, depistate în România: Ambele cazuri sunt din București. Ministerul Sănătății recomandă amânarea deciziilor de relaxare

Două noi cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, depistate în România: Ambele cazuri sunt din București. Ministerul Sănătății recomandă amânarea deciziilor de relaxare
Foto: hepta.ro/Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

Încă două noi cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie au fost depistate pe teritoriul României. Ambele cazuri sunt din București. Nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în străinătate, anunță Grupul de Comunicare Strategică. În aceste condiții, Ministerul Sănătății recomandă amânarea deciziilor de relaxare a restricțiilor în Capitală.

UPDATE, 22 ianuarie, ora 16.00 –Într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, a confirmat informația privind depistarea celor două cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus:

”Este vorba de două persoane care își desfășoară activitatea în București, care au avut forme clinice ușoare, au fost evaluați la camera de gardă și după aceea trimiși acasă în izolare, sub supraveghere medicului de familie.

Întrebat dacă cei doi pacienți au intrat în contact și cu alte persoane, medicul a răspuns: ”Aceste informații vor fi disponibile numai când Direcția de Sănătate Publică va termina ancheta epidemiologică amănunțită a acestor cazuri”.

De asemenea, întrebat câte persoane infectate cu noua tulpină de coronavirus se află în evidențele Institutului ”Matei Balș”, medicul a răspuns: ”Trei.. Două acum și una acum două săptămâni” .

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Încă două cazuri de infectare cu tulpina britanică de coronavirus, descoperite pe teritoriul României

”Încă două cazuri cu tulpină SARS-CoV-2 în varianta B.1.1.7 descrisă în Marea Britanie, cu transmisibilitate crescută, au fost secvențiate la INBI „Matei Balș”.Ambele cazuri sunt din București. Nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara țării.Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie conform metodologiei în vigoare”, se arată în comunicatul autorităților.

Potrivit sursei citate, în acest moment,și alte teste de secvențializare sunt în prelucrare în cadrul laboratorului INBI „Matei Balș”, cu rezultate în curs.

Astfel, Ministerul Sănătății le recomandă românilor să ceară testarea pentru infecția cu noul coronavirus la apariția primelor simptome de boală. De asemenea, „având în vedere contagiozitatea mai mare a acestei tulpini, în paralel cu Campania națională de vaccinare, măsurile de protecție rămân la fel de importante: purtarea corectă a măștii de protecție, evitarea zonelor aglomerate, distanțarea socială și igiena mâinilor”, mai trasmit autoritățile.

Ministerul Sănătății recomandăamânarea deciziilor de relaxare a restricțiilor din București

În același timp, Minlisterul Sănătății a recomandat Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) amânarea deciziilor de relaxare a restricțiilor.

Asta în condițiile în care CMBSU s-a reunit vineri, la ora 13.00, într-o ședință în care ar urma să fie luată o decizie cu privire la relaxarea restricțiilor aflate până acum în vigoare în Capitală. Totul după ce în ultimele trei zile în București rata incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus a scăzut sub trei la mia de locuitori.

Prefectul Bucureștiului, Traian Berbeceanu, spunea joi, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că dacă această tendință se va menține, autoritățile din Capitală vor relaxa măsurile restrictive.

”Reglementările normative aflate în vigoare prevăd faptul că urmează să supraveghem rata de incidență a infectărilor în următoarele 48 de ore și dacă informațiile că astăzi suntem sub trei la mie se confirmă și mâine vom avea o tot sub trei la mie, vom convoca Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și vom propune adoptarea unei hotărâri prin care să relaxăm mai multe măsuri, atât cât ne permit reglementările aflate în vigoare.

Este vorba de permiterea funcționării cu o capacitate de maximum 30% a instituțiilor de spectacol, teatrelor și cinematografelor cu public. De asemenea, este vorba de redeschiderea activităților la interior a resuaturantelor, barurilor, cafenelelor, în limita a maximum 30% din capacitatea fiecărei unități și totodată, de permiterea activităților cu publicul până în limita a 30% în spațiul destinat a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc”, a explicat Traian Berbeceanu.

Primul caz de infectare cu noua tulpină de coronavirus a fost depistat în România pe 8 ianuarie. Este vorba despre cazul uneipacientedin Giurgiu, în vârstă de 27 ani, în stare clinică foarte bună, care se află în izolare la domiciliu, supravegheată de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.