După retragerea Eurespal, farmaciile continuă să vândă un medicament ce are conținut identic

După retragerea Eurespal, farmaciile continuă să vândă un medicament ce are conținut identic
Foto: Gedeon Richter

MedicamentulEurespal, folosit împotriva tusei şi disponibil sub formă de sirop şi comprimate, a fost retras de pe piața din Româniaînsă farmaciile continuă să vândă un medicament ce are conținut identic.

Este vorba despre Epistat, iar compania care deține licența este Gedeon Richter România S.A., anunţă Hotnews.

Contactați de sursa citată, reprezentanții Gedeon Richter, cel mai mare producător de produse farmaceutice din Ungaria, au refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect.

Pe de altă parte, reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentuluispun că toate medicamentele care conțin fenspiridă ar putea fi retrase, dar decizia poate fi luată doar la nivel european.

“Nu putem lua noi această decizie, pentru că nu avem baza legală. Numai la nivelul Uniunii Europene se poate face o recomandare”, a spus purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului, Anca Crupariu.

De asemenea, Franţa a retras de pe piaţă medicamentul Pneumorel, pentru că este tot pe bază de fenspiridă, iar această substanță poate provoca probleme de ritm cardiac.

Amintim că, marți, medicamentulEurespal, folosit împotriva tusei şi disponibil sub formă de sirop şi comprimate, a fost retras de pe piața din România în urma unei decizii a producătorului francez, a declarat Anca Cuprariu, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale a Medicamentului, pentru B1 TV. (Detalii AICI)

Ultima oră
18:35 - Doar 8.103 persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultima zi. Datele complete
18:09 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 5 – 11 decembrie. Săgetătorii să fie foarte atenți ce vorbesc, cu cine vorbesc și ce promisiuni fac (VIDEO)
17:41 - Sorin Grindeanu: Eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti, pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare. Dacă am renunța la taxă, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR
17:14 - Vaslui: Un tânăr care suferă de depresie şi-a tăiat gâtul cu drujba. El a fost dus cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost operat
16:48 - Sorin Grindeanu: În România nu avem cotă unică, asta e o prostie / S-a convenit ca la anul să avem o discuție așezată, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal
16:26 - Tânără cu dizabilităţi dintr-un centru din Vâlcea, cu fractură la un picior netratată de jumătate de an şi cu malnutriţie severă / Parchetul a deschis dosar penal
15:47 - Sorin Grindeanu: Judeţele Brăila şi Galaţi au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Podul trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor
15:22 - Austria are câini noi de pază
15:10 - Dragoș Săvulescu a devenit tătic cu ajutorul unei mame surogat. Mesajul consoartei fostului acționar
14:35 - Adrian Negrescu: Coșul de cumpărături de Crăciun, mai scump cu până la 40% fața de anul trecut. Vom mâncă mai puțin, la calitate mai slabă. Scumpirile vor continua (VIDEO)