Ecaterina Andronescu, despre scandalul de la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi: Eu nu pot să anulez studiile unui om decât în condițiile în care am o decizie de la statul canadian (VIDEO)

Ecaterina Andronescu, despre scandalul de la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi: Eu nu pot să anulez studiile unui om decât în condițiile în care am o decizie de la statul canadian (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Mircea Roșca

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a vorbit luni, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Se întâmplă acum”, despre acuzațiile care îl vizează pe directorul general al Institututului Eudoxiu Hurmuzachi, aflat în subordinea Ministerului Românilor de Pretutindeni. Eugen Tiberiu Popescu a fost acuzat că ar fi transformat o diplomă de şcoală profesională din Canada într-una de studii universitare la Universitatea din Oradea.

Ecaterina Andronescu a declarat că nu poate anula studiile unei persoane în lipsa unei decizii din partea autorităților canadiene.

”Domnul acesta a venit din Canada cu studii pe care a obținut niște credite. Universitatea din Oradea i-a recunoscut aceste credite și l-a spus să dea examenul de licență la Oradea, de unde el și-a luat diploma de licență.

În momentul în care iei o decizie să anulezi studiile unui om este o chestiune foarte serioasă și foarte gravă. Eu nu pot să fac acest lucru, decât în condițiile în care am o decizie de la statul canadian că acea școală nu există și nu poate fi recunoscută.

Eu, ca să pot să iau o decizie, am nevoie de un document oficial de la ei. Pe site scrie că au niște acreditări de la două ministere. Eu nu știu dacă Ministerul Educației recunoaște acele acreditări sau nu.

Am scris o scrisoare și aștept să vină răspunsul”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.