Adriana Stoicescu a prezentat, sâmbătă, în emisiunea „Condamnații”, de pe B1 TV, povestea unui tânăr argeșean intrat la pușcărie pentru moartea fratelui său.
Cristian Stanciu, originar din Costești, se află de mai bine de patru ani în închisoare după ce și-a ucis fratele în urma unei altercații.
”Mi-este foarte greu. Sunt pentru prima oară la pușcărie, nu mă gândeam vreodată că o să ajung să fac așa ceva. Totul s-a întâmplat în urma unei altercații între mine și fratele meu. În seara zilei de 18 ianuarie 2010, mă aflam în locuința mea și a fratelui meu. El a fost pe la niște vecini, a băut cu niște prieteni. A venit de la ei, eu mă uitam la televizor. M-a întrebat de ce nu dorm și i-am spus că nu am somn. A venit să dea în mine. L-am împins cu ambele mâini și a căzut jos. S-a ridicat și-a zis >. A venit cu toporul să dea în mine. M-am ferit și a doua oară când a dat, l-am prins de topor și cum am tras în stânga și în dreapta, l-am lovit în tâmplă fără să vreau. A căzut jos, l-am legat cu un prosop la cap, am sunat la 112. Au venit cei de la ambulanță, l-am dus la spital și după o săptămâna a intrat în comă de gradul unu. După alte două săptămâni a decedat și eu am fost închis”, povestește tânărul.
Cristian consideră că nu merită eticheta de ”criminal„ și nu acceptă, nici de după gratii, faptul că și-a ucis fratele. Mai mult, el consideră că a rămas singur pe lume, după moartea acestuia, dintr-o greșeală.