Felicitări și mesaje pentru Paște. Exemple de urări numai bune de trimis prin SMS, Whatsapp sau Facebook cu ocazia celei mai importante sărbători creștine

Felicitări și mesaje pentru Paște. Exemple de urări numai bune de trimis prin SMS, Whatsapp sau Facebook cu ocazia celei mai importante sărbători creștine
Foto simbol: Pixabay

Paștele, cea mai mare sărbătoare a creștinismului, este prilejul perfect pentru a petrece mai mult timp cu familia și cu cei dragi, însă atunci când din diverse motive nu ne putem aduna laolaltă, un mesaj inspirat ne poate face să ne simțim mai aproape de cei pe care îi iubim.

Odată cu aplombul rețelelor sociale, mesajele de sărbători au atins și ele noi cote, iar ceea ce altădată era un simplu text astăzi poate fi însoțit de o fotografie drăguță sau, de ce nu, de o animație.

A1.ro a făcut o selecție de mesaje și felicitări care pot fi trimise celor dragi atât prin SMS, cât și prin WhatsApp sau Facebook:

  • E atâta lumină în jur, pentru fiecare dintre noi. Lasă lumina să intre în casa sufletului tău şi te vei simţi cu adevărat împlinit. Paște fericit!
  • Aş vrea să petrecem Paştele împreună. Deşi ştiu că nu e posibil, îţi voi fi alături cu sufletul şi fie ca speranţa Învierii să mi te aducă aproape în curând! Paşte fericit! Îți duc dorul!
  • În zi de sărbătoare, sper să coboare liniştea și pacea. Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa și să vă aducă renaşterea credintei, speranței, bucuriei cu bunătate şi căldură în suflete! Hristos a Înviat!
  • Fie ca lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul și în inimile voastre, bucurându-vă de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!
  • Dumnezeu să vă dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă și un răspuns la fiecare întrebare! Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie și iubire. Paște fericit, alături de cei dragi!
  • Paștele este o promisiune pe care Dumnezeu o reînnoişte în fiecare primăvara. Fie ca promisiunea de Paște să îţi umple inima de pace și bucurie! Paște fericit! Hristos a Înviat!
  • Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtator de duh” (Sfântul Atanasie cel Mare). De Paște fii mai întelegător, fii alături de cei dragi și fie ca bucuria Învierii Domnului să îți umple viata. Hristos a Înviat!
  • Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat! Paște binecuvântat.
  • Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!
  • Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!
  • Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!

Mesajele ilustrate pot fi vizionate pe A1.ro.