Fost secretar de stat condamnat pentru mită: Am luat doar O PARTE din bani. Restul i-am dat mai departe

Fostul secratar general al guvernului PDL, Ovidiu Marian, a declarat că și-a însușit doar o parte din banii de mită primiţi de la omul de afaceri Ilie Carabulea, restul transferându-i fostului vicepreședinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Tudor și soției acestuia, fosta senatoare Doina Tudor, informează evz.ro.

Pentru ce s-a dat mita

În 2013, Ilie Carabulea a dat o mită de 500.000 de euro pentru a scăpa de un control al ASF la Carpatica Asig. La acea dată, Ovidiu Marian fiind secratar general al guvernului PDL.

„Ilie Carabulea mi-a zis că e dispus să facă orice pentru ca acel control să se finalizeze. L-am contactat pe Tudor Daniel George la biroul acestuia de la CŞĂ, i-am transmis solicitarea numitului Carabulea, acesta mi-a scris pe un bilețel suma de 3 milioane de euro, după care a distrus bilețelul, iar eu am fost apoi la sediul Băncii Carpatica unde am transmis solicitarea lui Tudor Daniel”, a spus Ovidiu Marian, citat de evz.ro.

„Carabulea a zis că totul este în regulă și mi-a remis suma de 500.000 de euro. O parte din bani am dat-o mai departe inculpaților Tudor, în tranșe: la o primă întâlnire cu Tudor Daniel am stabilit că următoarele întâlniri vor avea loc cu Tudor Doina – nu pot să precizez care a fost logică. Cealaltă parte din bani, 200.000 de euro, am oprit-o eu și am plătit niște datorii. Despre acești bani știa și soția mea, pentru că nu i-am ascuns nimic, niciodată”, a mai declarat Ovidiu Marian.

Foto: Daniel Tudor, fostul vicepreședinte al Autoritatii de Supraveghere Financiară (ASF)

Cum au fost sancţionaţi cei implicaţi în „afacere”

Tranzacţia a dus la apariţia unui dosar penal pe luare de mită şi unul pe trafic de influență. Ambele avându-i ca protagoniști pe Ovidiu Marian, pe Daniel Tudor și pe soția acestuia, Doina Tudor.

În primă instanță, soții Tudor au fost achitați pentru luare de mită, dar procurorii au făcut apel.

Ovidiu Marian a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență și a ajuns la închisoare. Ulterior eliberării din puşcărie, el a fost audiat ca martor, moment în care a făcut şi dezvăluirile mai-sus menţionate.

Foto: Fostul secratar general al guvernului PDL, Ovidiu Marian

Ultima oră
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia