O femeie în vârstă de 72 de ani a pierdut aproape 100.000 de lei după ce a avut încredere în persoane care s-au recomandat drept reprezentanți ai unui fond de investiții și ai unei bănci. Victima a transferat bani prin internet banking și ATM-uri pentru monede virtuale, în schimbul promisiunii unor câștiguri rapide. Iată despre ce este vorba, de fapt, și care sunt recomandările autorităților!
Poliția municipiului Piatra-Neamț a fost sesizată de femeia de 72 de ani cu privire la faptul că, în perioada 2-3 decembrie, ar fi fost victima unei infracțiuni de înșelăciune, conform Agerpres.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că persoane necunoscute, care s-ar fi recomandat ca fiind reprezentanți ai unui fond de investiții și ai unei unități bancare, ar fi determinat-o pe femeie: să transfere 28.000 de lei printr-o aplicație de internet banking apoi să depună 70.000 de lei în ATM-urile pentru monede virtuale de pe raza municipiului Piatra-Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
„În schimbul acestor sume, i s-ar fi promis un câștig de 16.000 de lei, reprezentând dividendele unor acțiuni pe care aceasta le-ar fi achiziționat, în urmă cu aproximativ 20 de ani, la o companie de investiții”, a adăugat Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice.
Autoritățile reamintesc că ofertele „prea frumoase pentru a fi adevărate” reprezintă un risc major în mediul online, iar înșelăciunile de acest tip continuă să afecteze persoane de toate vârstele.
La începutul acestei săptămâni, de asemenea, o tânără de 25 de ani, din Țibucani, a fost înșelată cu 3.600 de lei prin aceeași metodă, semnalând că fenomenul nu se limitează la persoane în vârstă.