Scriitorul Gabriel Liiceanu lansează noi acuzații grave la adresa lui Ion Iliescu, pe care-l consideră autorul, deci vinovatul moral, dar și din punct de vedere legal pentru Mineriada din 1990.
Filozoful a povestit exact cum s-au petrecut evenimente, fix în ziua în care Liiceanu avea programat un interviu cu Emil Cioran.
„Aveam bilet pentru data de 15 iunie, interviul fusese planificat pe 17 iunie. Am scăpat spre interviu, a fost urât în acele două zile, a fost foarte urât. Editura a fost atacată, aşa-zişii mineri – nu erau mineri, erau oameni din structurile cu pricina, din fosta Securitate, devenită SRI – mă căutau în birou. Am ajuns acolo pe un moment scabros al istoriei noastre. A fost cel mai monstruos eveniment pus la cale de şeful statului. A fost o barbarie enormă.
Nu ştiam exact ce se petrecuse oră de oră în Piaţă. Când am ajuns la Paris, primul lucru pe care l-am văzut la televizor au fost scene atroce din Piaţa Universităţii, cu minerii care dădeau cu bâta în tineri, femei, gravide, băieţi cu ochelari, studenţi”, a povestit Liiceanu pentru Prima TV.
Gabriel Liiceanu se plânge că a fost umilit în străinătate, ani de zile, din cauza evenimentelor primitive din Piața Universității, care s-au desfășurat sub privirea lui Ion Iliescu și a oamenilor-cheie pe care i-a avut ca subalterni.
„Aveam bilet pentru data de 15 iunie, interviul fusese planificat pe 17 iunie. Am scăpat spre interviu, a fost urât în acele două zile, a fost foarte urât. Editura a fost atacată, aşa-zişii mineri – nu erau mineri, erau oameni din structurile cu pricina, din fosta Securitate, devenită SRI – mă căutau în birou.
Am ajuns acolo pe un moment scabros al istoriei noastre. A fost cel mai monstruos eveniment pus la cale de şeful statului. A fost o barbarie enormă. Nu ştiam exact ce se petrecuse oră de oră în Piaţă. Când am ajuns la Paris, primul lucru pe care l-am văzut la televizor au fost scene atroce din Piaţa Universităţii, cu minerii care dădeau cu bâta în tineri, femei, gravide, băieţi cu ochelari, studenţi”, a mai povestit Liiceanu.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de aproape două luni de proteste neîntrerupte împotriva regimului Ion Iliescu, care preluase conducerea după căderea lui Nicolae Ceaușescu. Manifestanții, în mare parte tineri, care voiau o schimbare radicală, considerau că evenimentele din decembrie 1989 au fost o lovitură de stat sau o revoluție confiscată, pentru a propulsa în frunte tot oameni ai sistemului comunist.
Astfel, după o serie de mitinguri și marșuri în Capitală, protestatarii s-au strâns pe 22 aprilie la Universitate, locul de comemorare a Revoluției.
Inițial, forțele de ordine au fost trimise în Piață, dar nu au reușit să trimită protestatarii acasă. Inițiativa noului establishment a iritat și mai mult populația civilă. Dacă la început au fost aproximativ 200 de oameni la Universitate, numărul lor a crescut masiv, la zeci de mii de demonstranți pașnici.
Protestele au început să prindă și mai mult contur și astfel, au apărut lideri ai mișcării de civice. Au ieșit, pe rând, la celebrul balcon de la Universitate, devenit pupitrul manifestației.
După alegerile din 20 mai 1990, în urma cărora FSN – predecesorul PSD și Ion Iliescu au obținut victorii categorice, de 66%, respectiv 85%, Piața aproape că s-a golit, după ce tinerii au fost profund dezamăgiți.
Pentru a înăbuși complet protestele, pe 13 iunie au fost aduse în stradă din nou trupele de intervenție, care au acționat violent. Au fost aduși în piață și sute de muncitori de la IMGB, plus trupe USLA (antitero). Ciocnirile au avut loc la Univeristate, la sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
În seara de 13 iunie, Ion Iliescu a cerut ca minerii să iasă cu bâtele în stradă, pentru a da lovitura de grație.
„Toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită!”, a declarat Iliescu.
De la Guvern Iliescu s-a adresat minerilor.
„Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, a transmis Iliescu, care a caracterizat protestatarii drept „elemente de-a dreptul fasciste”.
Presa, dacare era de partea regimului Iliescu, a susținut înăbișirea spiritelor. Printre aceștia, Cristian Tudor Popescu, un jurnalist cunoscut pentru afinitatea sa față de putere.
„E lesne de înțeles că imaginile din seara aceea, transmise de TVR, și mai ales lipsa oricăror imagini, vreme de 40 de minute, pe micul ecran, au creat, inevitabil, o stare de tensiune, de panică, în întreaga țară. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în București, începând cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atât de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiată, urcă întruna. Această reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic”, scria CTP în Adevărul, în 19 iunie 1990.
A urmat apoi măcelul. Aproape 20.000 de mineri au bătut cu bestialitate protestatarii din București. În general tineri, printre care s-au numărat și copii și femei.
Au fost contorizate 4 decese și peste 1.300 de răniți. Pe 15 iunie, la Roxempo, Iliescu a ținut să le mulțumească minerilor pentru „faptele de vitejie”.
„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus preşedintele de atunci, Ion Iliescu.
Nici până astăzi nu au fost stabiliți de Justiție vinovații Mineriadei din 1990.