Primarul Capitalei, Gabriela Firea, intervine în scandalul apei potabile din București. Edilul a declarat, joi,că și-a trimis corpul de control să verifice dacă a existat sau nu o poluare a râului Argeș.
Firea spune că, dacăavertismentul lansat către bucureșteni a fost fals și apa era potabilă, atunci cei responsabili ar putea să riște sancțiuni penale. Dacă nu, Apa Nova trebuie să dea explicații.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Fac un apel public catre toate autoritatile statului, ca cetatean, si ca primar, sa aflu mai multe informatii despre poluator. Cine a poluat raul Arges, cum s-a devarsat acea cantitate de amoniu? De ce nu am fost informati potrivit protocoalelor interinstitutionale. Cred ca este datoria institutiilor sa mearga si la cauze.
Pot să răspundă și penal cei care lansează informații false. Nu am decât să aștept investigația instituțiilor care se pot și autosesiza”, a spus primarul Capitalei.
La rândul său, reprezentantul Apa Nova a precizat, în ședința CGMB, că a existat o depasire în raul Arges a indicatorului amoniu și cea mai urgenta si rapida masura a fost o crestere a dozei de clor.
„In secunda doi am trecut alimentarea Bucurestiului din Dambovita. Monitorizam incontinuu tot ce se intampla, apa este potabila si este buna de folosit”, a spus oficialul.
Apa Nova spune că Administraţia Naţională Apele Române, coordonată de Ministerul Mediului,a ținut ascunsă poluarea cu amoniu pe râul Argeș.