În timp ce în Coreea de Sud se propune să se implementeze în școli inteligența artificială, în România elevii încă învață după manuale vechi. Comparație între cele două sisteme de învățământ

În timp ce în Coreea de Sud se propune să se implementeze în școli inteligența artificială, în România elevii încă învață după manuale vechi. Comparație între cele două sisteme de învățământ
Sursa foto: Shutterstock

În timp ce tehnologia în școlile din România este aproape inexistentă, iar elevii învață după manuale vechi, în Coreea de Sud se discută despre implementarea manualelor cu inteligență artificială.

Diferențele între sistemul de învățământ din România și cel din Coreea de Sud

Expertul în educație Marian Staș a afirmat că este de lăudat propunerea Coreei de Sud, mai ales că la noi în țară planurile cadru sunt amânate din frica de schimbare. Astfel, elevii învață după manuale vechi și încă sunt obișnuiți să tocească și să învețe „pe de rost”.

În Coreea de Sud, elevii vor avea la dispoziție tablete cu inteligență artificială, iar guvernul de acolo vrea să introducă aplicații pentru materii precum muzică, artă, educație fizică și etică, până în anul 2028.

„Manualele reprezintă vârful la vedere al unui iceberg foarte profund care în adâncimea sa pornește de la valorile pe care școala ca și sistem le cultivă, de la modelul curricular, de la arhitectura curriculară, de la ariile de învățare și care continuă cu ceea ce înseamnă conținuturi, finalizându-se întreg procesul cu manualele pe care copiii le au în față. România este într-un deficit profund de modernitate a învățământului preuniversitar și nu este de mirare că țări precum Coreea de Sud nu numai că schimbă conținuturi, dar schimbă întreaga paradigmă a învățării prin acest fel de manuale care să încorporeze inteligența artificială”, a spus Marian Staș pentru click.ro.

Procesul de învățare în România este depășit de timp

„Atât timp cât la noi planurile cadru sunt croite pentru salariile și normele profesorilor, atât timp cât religia continuă să fie obligatorie în trunchiul comun, evident că și soluția modernă a unor manuale de secol XXI întârzie, pentru că tot ceea ce este în spatele procesului este depășit de timp.

Și aici aș menționa tăcerea cea mai asurzitoare la ora actuală din spațiul public educațional, și anume tăcerea despre planurile cadru. Nimeni nu vorbește despre ele, sunt amânate dintr-o frică acerbă de schimbare, la capatătul a cărei frici manualele reprezintă o exemplificare a unui proces educațional încă încremenit în paradigma sa interioară”, a punctat specialistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`