Incendiu puternic într-un bloc de pe Bulevardul Mamaia din Constanța. 36 de persoane, dintre care 10 copii au fost evacuate din imobil de către pompieri. Alți 17 locatari s-au autoevacuat. Intervenția pompierilor a fost una promptă și nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă pagubele sunt uriașe.
Un apel dat la 112 în toiul nopții anunța un incendiu la parterul unui bloc din Constanța. Către locul intervenției s-au deplasat încă din primele momente 3 autospeciale, două echipaje SMURS, o autospecială pentru victime multiple și 2 ambulanțe ale SAJ Constanța.
Din fericire nicio persoană nu fost rănită, însă pagubele sunt uriașe în acest caz.
Potrivit impact.ro, focul s-a manifestat într-un apartament cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Suprafața totală afectată de incendiu este de 170 de metri pătrați (apartament, casa scării, fațada blocului). Pompierii urmează să stabilească exact de la ce a pornit focul, însă din primele cercetări se pare că un scurtcircuit ar fi cauza producerii incendiului.
A fost o adevărată mobilizare de forțe în toiul serii la Timișoara. Un apel dat la 112 anunța că un bloc de 20 de etaj a luat foc. La fața locului s-au strâns nu mai puțin de 41 de pompieri, iar cei peste 100 de locuitori au fost evacuați de urgență.
Se anunța o seară dificilă din cauza faptului că pompierii trebuia să intervină la înălțime, fiind vorba despre un bloc turn de 20 de etaje. La fața locului, pompierii au constatat că alarma de incendiu s-a declanșat la etajul 12 al blocului, însă nu au descoperit din ce cauză. Din fericire a fost doar o alarmă falsă declanșată, iar cei 110 locuitori s-au întors liniștiți la casele lor.