A fost panică într-un bloc din sectorul 1 al Capitalei. Șapte persoane, între care doi copii, au fost intoxicați cu fum ori au suferit atacuri de panică din cauza unui incendiu violent care a izbucnit într-unul din apartamente.
Totul s-a întâmplat marți seară, în jurul orei 22:00, când locuitorii din bloc au simțit miros de fum în interiorul locuințelor. Zeci de persoane s-au panicat și au ieșit afară pentru a chema pompierii, notează stirileprotv.ro.
Aparent proprietara apartamentului de la etajul opt nu era acasă în momentul în care flăcările au cuprins locuința, iar alarma a fost dată de vecini.
„M-a sunat o vecină că e fum și mi-am trezit soția, dormea. Au venit cei de la pompieri că se poate coborî și-am coborât. E fum dens datorită tirajului, eu fiind la 9, s-a propagat la mine”, a declarat un bărbat.
„M-a sunat fata mea să cobor repede jos că a luat foc”, a spus o femeie.
După ce au evacuat 13 persoane, echipajele de salvare s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările din apartament.
„Ne-am deplasat la locul intervenției cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, patru resurse SMURD și două resurse de la SABIF”, a transmis Maior Ionel Solomon, comandant Detașamentul de Pompieri Dămăroaia.
Din fericire, flăcările nu au ajuns la apartamentele învecinate, însă fumul puternic a afectat mai multe locuințe.
Pompierii urmează să stabilească exact cauza incendiului.