Președintele Klaus Iohannis a retrimis luni Parlamentului spre reexaminare legea prin care se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, instituţie publică de importanţă strategică, în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”, care se desființează, potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Redăm, mai jos, comunicatul integral la Președinției:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis luni, 2 octombrie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei.
Vă prezentăm textul integral al cererii:
București, 2 octombrie 2017
Domnului Călin Popescu-Tăriceanu
Președintele Senatului
În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,
formulez următoarea
CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării în vederea asigurării protecției intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei
Legea transmisă la promulgare aprobă, fără modificări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, prin care se înfiinţează Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, instituţie publică de importanţă strategică, în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino”, care se desființează.
Referitor la Institutul Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, semnalăm că în anul 2016, Guvernul a stabilit trecerea acestuia din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare în subordinea Ministerului Sănătății (art. VI din Ordonanța de urgență nr. 96/2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1009 din 15 decembrie 2016). Precizăm că această ordonanță de urgenţă se află în prezent în procedură parlamentară.
De asemenea, menționăm faptul că ulterior, în data de 21 septembrie 2017, Guvernul a adoptat o nouă ordonanță de urgență prin care se stabilește înființarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, instituţie de drept public care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, prin preluarea patrimoniului, personalului şi activităţii Institutului Naţional de Cercetare „Cantacuzino”, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, care se desființează (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării și producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populației, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 762 din 25 septembrie 2017).
Prin art. 9 al acestui ultim act normativ, atât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2015, cât şi art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2016 au fost abrogate. Față de această situație, considerăm că decizia de aprobare prin lege a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2015 trebuie reanalizată de către Parlament. Având în vedere importanța activităţii Institutului „Cantacuzino”, considerăm că trebuie să se asigure o coerentă succesiune a actelor normative pentru evitarea oricăror confuzii cu privire la situaţia juridică a acestuia, crearea unui cadru legislativ coerent și predictibil fiind esențială în vederea bunei desfășurări a activității Institutului.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2015 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării în vederea asigurării protecției intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populației.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS – WERNER IOHANNIS