Într-un articol pe Evenimentul Zilei, jurnalistul Ion Cristoiu trece în revistă evenimentele din 27 aprilie, atunci când Victor Ponta a sărbătorit trei ani de la căderea Guvernului MRU, eveniment care a dat curs “unei neobișnuite ofensive de imagine, una dintre cele mai agresive campanii de acest gen din postdecembrism”.
“Premierul Victor Ponta pare a fi singurul politician român din prezent care a înțeles miza crucială reprezentată de anul electoral 2016. Alegerile din 2016 – locale, județene și parlamentare -, care vor configura raporturile de putere din România pe cel puțin patru ani, inclusiv pe 2019, se pregătesc de pe acum. Victor Ponta, care a priceput asta, consideră deja că s-a intrat în perioada preelectorală”, scrie jurnalistul.
Acesta susține că alianța cu PNL a fost una dintre cele mai mari izbânzi politice ale premierului, a aărui politică, susține el, o continuă.
“Victor Ponta se străduiește să facă permanent o deosebire între PNL din PNL-ul pe stil nou și PDL-ul care a intrat în fuziune, rămas mai departe dușman de moarte. Liberalii sînt criticați pentru că s-au aliat cu foștul dușman comun al PSD și al PNL”, comentează jurnalistul.
Jurnalistul mai spune, că spre deosebire de fuziunea PDL-PNL, care nu e una tocmai reușită, Coaliția USL a dat PSD-ului un plus în planul imaginii, “ dar și în materie de program, o deplasare spre Centru Dreapta”. Astfel că, „prin ruperea USL, PSD s-a trezit în situația de a fi obligat să și le îndeplinească de unul singur”.
Ion Cristoiu este de părere că “sub conducerea lui Victor Ponta, PSD se depărtează tot mai mult de Stînga scenei politice”, și că o astfel de rupere s-ar putea dovedi fatală pentru PSD, dacă la stânga PSD s-ar ivi un nou partid cu un „discurs modern, european, care să revendice de la social democrația românească”.
“Singur pe partea Stîngă a scenei politice, el (Victor Ponta –n.r) își poate permite să fie adulterin față de electoratul de Stînga”, mai adaugă jurnalistul.