Jandarm, trimis în judecată după ce a sustras banii unei prostituate pe centură

Jandarm, trimis în judecată după ce a sustras banii unei prostituate pe centură
Foto: Ziarul de Iasi

Un jandarm a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, fiind acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual, informeazăAdevărul.

Acum trei ani, când activa în cadrul Detaşamentului 4 de Jandarmi Tecuci, Marian Cristinel Popa și-ar fi însuşit o sumă de bani de la o prostituată surprinsă în timp ce îşi oferea serviciile sexuale pe DN 581.

Potrivit procurorilor militari, jandarmul, aflat în misiune alături de un alt coleg, a sancţionat prostituata cu 500 de lei, iar suma de 20 de lei găsită asupra ei a ridicat-o, însă nu a predat-o instituţiei la care lucrează, ci şi-ar fi însuşit-o.

Ulterior, jandarmul ”a încercat să ascundă fapta de abuz în serviciu”, întocmind un proces verbal în fals. După declanşarea scandalului, jandarmul Popa s-a transferat de la IJJ Galaţi, la Vaslui. Dosarul în care acesta a fost pus sub acuzare a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Militar Iaşi.