Jandarmeria București a încercat să își repare imaginea șifonată din ultima perioadă cu o postare în care laudă un angajat care a fost garda de corp a unui laureat al Premiului Nobel și care a participat la misiuni țări africane și în India. În descrierea pe care o fac cei de la Jandarmerie, publică află că “Sebi e genul de om după care se dau în vânt femeile și bărbații, deopotrivă, dar în moduri diferite” sau că “are un corp perfect tonifiat, de zici că a luat creditul Prima casă și l-a investit într-o sală de forță”.
De la Jandarmeria București aflăm și că în Congo și-a lăsat barbă pentru că muștele depuneau acolo ouă în rănile deschise: ”Între noi fie vorba, asta l-a făcut și mai chipeș, fapt atestat chiar de iubita lui actuală”.
”Pentru cine nu-l cunoaște, dar îl vede îmbrăcat în uniformă, e lesne de înțeles că e călit. Are o stăpânire de sine și niște ochi ‘mereu la treabă’ care îl dau de gol. E genul de om care se va uita după explozibil în jurul mașinii, atunci când își va duce copilul la școală. Recunoaște și el că o face uneori, când merge la cumpărături”, mai aflăm din mesajul de pe Facebook.
„Sebi e genul de om după care se dau în vânt femeile și bărbații, deopotrivă, dar în moduri diferite. Pentru bărbați, e genul de prieten cu care poți organiza o tabără de supraviețuire în junglă, timp de câteva luni de zile, care să includă pescuit cu harponul, hrănit tigrii sălbatici cu gogoși jungle-made și altele. Pentru femei, știm că imaginile sunt grăitoare. E calm, rafinat, politicos…și asta, zice el, datorită celei mai importante femei din viața lui – mama. Unde mai pui că are un corp perfect tonifiat, de zici că a luat creditul „Prima casă” și l-a investit într-o sală de forță cu program permanent.
Pentru cine nu-l cunoaște, dar îl vede îmbrăcat în uniformă, e lesne de înțeles că e călit. Are o stăpânire de sine și niște ochi „mereu la treabă” care îl dau de gol. E genul de om care se va uita după explozibil în jurul mașinii, atunci când își va duce copilul la școală. Recunoaște și el că o face uneori, când merge la cumpărături. Reminiscențe ale misiunilor periculoase. Zice că nu i-ar plăcea să-i arunce cineva în aer pungile biodegradabile de cumpărături. E și normal, la cât au ajuns să coste…
Locotenent-colonel Sebastian TATU, 37 de ani, NECĂSĂTORIT,