Coordonatorul intervenției jandarmilor susține că evacuarea Pieței Victoriei s-a făcut din cauza unei mașini cu sticle incendiare aflată în zona Ion Mihalache

Coordonatorul intervenției jandarmilor susține că evacuarea Pieței Victoriei s-a făcut din cauza unei mașini cu sticle incendiare aflată în zona Ion Mihalache

Maiorul Laurențiu Cazan, comandantul acțiunii jandarmilor la protestul de vineri, a declarat că forțele de ordine au decis evacuarea pieței după ce au depistat pe bulevadul Ion Mihalache o mașină plină cu sticle incendiare, din care unele persoane se aprovizionau.

”Pe timpul intervenției, pe zona Ion Mihalache, vreau să vă spun că era un auto cu sticle incendiare. I-am văzut pur și simplu cum se aprovizionau din aceea mașină, nu cred că veniseră cu sticlele acelea pur și simplu. Pot să spun că dacă nu acționam chiar atunci, în acel moment, aveam o situație mult mai gravă, aveam jandarmi incendiați și o altă situație”, a declarat Laurențiu Cazan, la TVR.