Klaus Iohannis petrece Crăciunul, acasă, la Sibiu. Șeful statului a mers la biserică alături de Prima Doamnă

Klaus Iohannis petrece Crăciunul, acasă, la Sibiu. Șeful statului a mers la biserică alături de Prima Doamnă
Foto: captura video.

Carmen și Klaus Iohannis au participat duminică dimineața, la slujba de Crăciun, de la Biserica Romano-Catolică din Piața Mare. Președintele României petrece sărbătorile de iarnă, acasă, la Sibiu.

Klaus Iohannis petrece Crăciunul la Sibiu

Şeful statului nu a făcut declaraţii atunci când a ajuns la lăcaşul de cult. Preşedintele Klaus Iohannis a fost însoțit de Prima Doamnă, Carmen Iohannis.

Carmen Iohannis a mers la biserică purtând un palton negru şi cizme negre, la care a asortat o geantă roşie.

Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 24 decembrie, un mesaj cu prilejul Crăciunului.

„Să întâmpinăm Nașterea Domnului cu bucurie și cu credință – bucuria de a-i simți aproape pe cei dragi și credința în forța mântuitoare a compasiunii și a solidarității.

Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne lumineze sufletele, să ne inspire să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin și să ne aducă împreună, pentru că doar uniți suntem mai puternici.

Crăciun fericit și multă sănătate, dragi români”, a spus șeful statului într-un clip video transmis de Administrația Prezidențială.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`