Klaus Iohannis, scrisoare pentru Regele Mihai: Vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste această grea încercare. Sper să reveniţi cât mai curând în viaţa publică

Klaus Iohannis, scrisoare pentru Regele Mihai: Vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste această grea încercare. Sper să reveniţi cât mai curând în viaţa publică

Klaus Iohannis spune că a primit cu îngrijorare vestea despre recentele probleme medicale ale Regelui Mihai. Şeful statui i-a trimis suveranului o scrisoare, după ce a aflat că acesta trece prin momente dificile după operația suferită.

„Sire, am primit cu multă îngrijorare vestea privind recentele probleme medicale ale Majestăţi Voastre. Vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste această grea încercare. Sper să reveniţi cât mai curând în viaţa publică şi să continuaţi să reprezentaţi pe mai departe acest simbol fundamental pentru naţiunea română”, i-a transmis preşedintele Regelui, potrivit Mediafax.

Totodată, șeful statului îşi exprimă „nădejdea” că Familia Regală va rămâne un reper de identitate şi solidaritate şi îl roagă pe Rege să primească „omagiul şi respectul” său.

Regele Mihai se află internat de șase zile într-o clinică din Elveţia, a anunţat Casa Regală. Rugăciuni pentru Majestatea sa, aflată acum pe patul de spital au răsunat şi în catedrala din Timişoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`