Kovesi, despre dosarul Microsoft: De ce DNA a fost sesizată la nouă ani de la comiterea faptelor? Ce au făcut celelalte instituţii în acest timp?

Kovesi, despre dosarul Microsoft: De ce DNA a fost sesizată la nouă ani de la comiterea faptelor? Ce au făcut celelalte instituţii în acest timp?

Șefa DNA a dat noi declarații despre dosarul Microsoft, cel în care șapte miniștri au scăpat de acuzații pentru că faptele s-au prescris. Laura Codruța Kovesi a declarat că, în acest caz, rămâne întrebarea de ce DNA a fost sesizată la nouă ani de la comiterea faptelor.

„Dincolo de faptul că în acel dosar DNA a făcut patru rechizitorii prin care au trimis în judecată mai multe persoane, dintre care doi foşti miniştri, unul fiind şi condamnat, dincolo de faptul că prin probele stabilite procurorii au constatat ce s-a întâmplat, au strâns probe şi s-au primit pedepse definitive până la șase ani, cel mai important este că procurorii au dispus măsuri asigurătorii pentru recuperarea acestui prejudiciu în valoare de 62,5 milioane de euro şi 22 de milioane de dolari. Rămâne o întrebare destul de firească: de ce DNA a fost sesizată la nouă ani de la comiterea faptelor, ce au făcut celelalte instituţii ale statului timp de nouă ani?”, a declarat Kovesi, în cadrul unei dezbateri la care a participat și procurorul general Augustin Lazăr.

Procurorul-șef a mai ținut să precizeze că a fost făcută o verificare, iar aceasta a arătat că nu mai există cazuri în care alţi procurori să fi dat soluţii de clasare pentru că dosarele s-au prescris. Situația în care a ajuns dosarul Microsoft, a insistat Kovesi, este una izolată.

Urmăriți B1TV.ro și pe