Coordonatorul jandarmilor din Piața Victoriei: Dacă mâine ar fi 10 august, aș lua aceleași măsuri (VIDEO)

Coordonatorul jandarmilor din Piața Victoriei: Dacă mâine ar fi 10 august, aș lua aceleași măsuri (VIDEO)
Foto: TVR1

Laurenţiu Cazan, cel care a coordonat intervenţia jandarmilor de la protestul din 10 august, a ajuns miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul deschis după violențele de atunci. El este unul dintre șefii Jandarmeriei puși sub acuzare în acest caz.

La ieșirea de la PG, el a susținut că dacă mâine ar fi 10 august ar lua aceleași măsuri.

”Legea a fost respectată întocmai. Resping cu tărie toate acuzațiile și nu pot fi de acord cu acuzațiile. E dreptul meu să mă apăr. Nu mă aștept să fiu reținut. Au fost controverse mari, deși pe timpul declarațiilor anterioare nu cred că au fost declarații contradictorii. Dacă mâine ar fi 10 august, aș lua aceleași măsuri”, a spus Cazan.

El a mai afirmat că nu au fost loviți copiii în timpul protestului.

De asemenea, el a ținut să-i trimită pe jurnaliști la Dicționarul Explicativ al Limbii Române: ”Termenul de a gaza… să vă uitați în DEX să vedeți ce înseamnă a gaza”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.