Leon Dănăila, geniul neurochirurgiei românești, și-a donat casa Primăriei Darabani (FOTO)

Leon Dănăila, geniul neurochirurgiei românești, și-a donat casa Primăriei Darabani (FOTO)
Sursa Foto: Facebook/Leon Danaila

Părintele neurochirurgiei românești, academicianul Leon Danaila, era decis să-și vândă apartamentul, singurul bun pe care îl deține, pentru a face rost de banii necesari tipăririi unei cărți de specialitate. Casa soției sale a fost donată de Primariei din Davidești, iar casa părintească din Darabani, Primariei de acolo.

Neurochirurgul Leon Dănăilă și-a donat casa natală Primăriei Darabani

În muzeul care îi poartă numele și care este deschis în localitatea natală a acestuia sunt expuse cele mai valoroase bunuri din colecția personală a medicului Leon Dănăilă. Muzeul are patru încăperi: Camera Științei, Camera Artei, Camera Credinței și Camera Istoriei.

„Această casă este donată cu acte notariale orașului și toate obiectele din această casă – picturi, documente, medalii, trofee – au fost, de asemenea, donate orașului. Noi am vrut să punem în valoare personalitatea omului Leon Dănăilă, prin ceea ce a fost el și prin ceea ce a deținut el, chiar artă dedicată lui”, a explicat bibliotecarul Ionel David, potrivit Agerpres.

„Cred că printre cele mai importante exponate din acest muzeu este colecția de pictură. După cum vedeți, este o adevărată pinacotecă aici. Domnul Leon Dănăilă deține cel puțin un tablou al tuturor pictorilor români contemporani importanți. Mai avem câteva Evanghelii vechi, din anii 1700, care sunt în camera credinței, și mai avem câteva icoane din secolul al XVII-lea, pictate pe lemn de tei”, a declarat custodele muzeului.

De asemenea, tablouri semnate de Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Constantin Piliuță sau Sabin Bălașa, icoane din secolul al XVII-lea, medaliile și ordinele conferite cunoscutului medic de trei dintre președinții României, dar și distincțiile internaționale primite de acesta pot fi văzute în locuința de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la numărul 281.

„Revine un pic mai rar, datorită vârstei. De fiecare dată când revine, vine la casa părintească, vizitează biblioteca, muzeul la care are o asemenea contribuție. Este legat de această casă, pentru că aici a copilărit, a învățat primele litere”, a mai explicat Ionel David.

Neurochirugul a reușit, prin cele peste 35.000 de operații efectuate, să scadă rata mortalității operațiilor pe creier din România de la 50% la 4%. Este autorul a peste 50 de cărți, lucrări științifice și atlase de specialitate și are 27 de brevete de invenție și certificate de inovație în neurochirurgie. A împlinit 89 de ani în data de 1 iulie 2022 și este membru titular al Secției de științe medicale a Academiei Române.