Locomotiva unui tren a luat foc, în timp ce se afla în gara din Titu. Pasagerii s-au autoevacuat

Locomotiva unui tren a luat foc, în timp ce se afla în gara din Titu. Pasagerii s-au autoevacuat
Foto: CFR Călători / Facebook

Locomotiva unui tren a luat foc, în timp ce se alfa în gara din Titu. Din fericire, pasagerii s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor.

Pompierii din Dâmbovița au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu la o locomotivă a unui tren în Gara Titu.

„Se intervine în cazul unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unui tren în gara din orașul Titu. La sosirea echipajelor de pompieri la locul evenimentului au constatat că toți pasagerii din garnitura de tren s-au autoevacuat”, au precizat cei de la ISU Dâmbovița.

La fața locului, pompierii din Detașamentul Titu acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Locomotiva unui tren din Cluj, în flăcări cu două zile în urmă

Acesta este al doilea eveniment de acest gen, într-o singură săptămână. Locomotiva acceleratului Iași – Timișoara a luat foc, luni, în Halta Valea Drăganului, informează ISU Cluj. În tren se aflau 60 de persoane.

Din primele informații, în urma acestui incident nu au rezultat victime. Locomotiva acceleratului Iași – Timișoara a luat foc în Halta Valea Drăganului, iar pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor, scrie Monitorul de Cluj. 

Incendiul a fost localizat și lichidat. Flăcările au pornit la compartimentul motor al trenului ce mergea spre Timișoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`