Ambasadorul României la Washington, George Maior, audiat la DNA: A avut calitate de martor în dosarul vizitei lui Dragnea în SUA (VIDEO)

Ambasadorul României la Washington, George Maior, audiat la DNA: A avut calitate de martor în dosarul vizitei lui Dragnea în SUA (VIDEO)

UPDATE:La ieșirea de la DNA, George Maior a afirmat că a fost o „discuție plăcută” cu procurorul, pe care a avut-o în calitate de martor.

„Dosarul este în procedură, nu pot sădau detalii”, a afirmat George Maior.

Întrebat despre rolul avut în vizita pe care a efectuat-o Dragnea în SUA în ianuarie 2017, George Maior a afirmat: „nicio implicare”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

George Maior, fostul director al SRI și actualul ambasador al României la Washington, s-a prezentat marți la sediul DNA. Conform unor surse judiciare citate de G4Media, acesta dă declarații în calitate de martor în dosarul Broady, în care se cercetează felul în care Liviu Dragnea a făcut o deplasare în ianuarie 2017 în Statele Unite la inaugurarea lui Donald Trump ca președinte.

Reamintim că, Liviu Dragnea a făcut deplasarea în ianuarie 2017 la Washington alături de pe atunci premierul Sorin Grindeanu. Presa a arătat că această deplasare a fost facilitată de către afaceristul Elliot Broady, în schimbul unei sume care s-ar ridica la aproximativ 1 milion de dolari.

Fundraiserul republican Elliot Broady este cercetat în SUA pentruacuzaţiile că s-a folosit de accesul la Trump pentru câștig personal și a încălcat Legea privind practicile străine corupte, care prevede că este ilegal ca un cetățean american să ofere oficialilor străini „ceva de valoare” pentru a obține un avantaj comercial.

Conform Huffington Post, rocurorii caută date despre 20 de persoane și companii. Toți au legături cu Broidy, cu firmele, cu afacerile și contractele sale în domeniul apărării și cu oficiali străini cu care a urmărit să facă afaceri, printre care actualul președinte din Angola și doi politicieni din România.

Cei doi politicieni ar fiLiviu Dragneaşi Sorin Grindeanu, care au fost la Washington la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump din 20 ianuarie 2017. Presa scria la vremea respectivă că ar fi plătit 1 milion de euro pentru această participare.

Informații referitoare la o posibilă anchetă referitoare la vizita în SUA au fost furnizate chiar deLiviu Dragnea, în decembrie 2018, însă fostul lider PSD vorbea atunci despre o investigație realizată de DNA, nu de anchetatorii americani.

“Apropo, Călin, știi că ne-a mai făcut un dosar? O veste tristă, așa, de ziua Vioricăi. La mine e legat de vizita în SUA de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheșelu (procurorul DNA Jean Uncheşelu – n.r.) să meargă în continuare, dar îi spun și unde ajunge – la un ambasador. Și să văd dacă îl țin genunchii, că, dacă nu, are o mare problemă”, a declarat Dragnea în ședința Consiliului Național al PSD din decembrie 2018.

Urmăriți B1TV.ro și pe