George Maior, audiat de procurorii de la Secţia Specială în dosarul lui Kovesi: „Extrădarea lui Nicolae Popa a fost o operaţiune de succes a statului român (VIDEO)

George Maior, audiat de procurorii de la Secţia Specială în dosarul lui Kovesi: Extrădarea lui Nicolae Popa a fost o operaţiune de succes a statului român  (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

UPDATE:La ieşirea de la audieri, George Maior a arătat că a făcut declaraţii în calitate de martor şi a explicat „tot contextul în care SRI s-a implicat pe bună dreptate în această operațiune de succes alături de alte state”.

„Nu am sesizat aspecte care să facă obiectul unor infracțiuni, a fost o audiere foarte bună. Eu nu pot să comentez ce spune domnul Sebastian Ghiță, precizez lucruri pe care le știu în calitate de director SRI, în acestă stituație SRI a fost foarte eficient și competent

Extrădarea s-a realizat în context clar, legal, definit de legislația românească și rolul ministerului public e clar definit în acea legislație. Extrădarea s-a realizat în cadrul unui task force instituțional, lucru care sper să se realizeze și acum. A fost comunicare pur instituțională

Toate explicațiile necesare au fost date în contextul acestei audieri și se precizează exact cum s-a implicat SRI în cazul acestei operațiuni de succes. A fost o politică națională bună ca orice cetățean român care suferise o condamare și domnulpopa a suferit o condamare, să vină în țară, o politică promovată de fostul președinte”, a afirmat George Maior la ieşirea de la audieri.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

UPDATE: George Maior a sosit la secţia specială în jurul orei 10:30. Acesta a arătat că este încântat că poate ca martor să facă lămuriri privind aducerea în ţară a lui Nicolae Popa şi a numit operaţiunea drept una dintre cele mai de succes ale statului român.

„Una din cele mai de succes operaţiuni ale statului român (nr. aducerea în ţară a lui Nicolae Popa) , din punct de vedere al combaterii unui fenomen grav care a afectat 300.000 de români. Ca martor sunt evident încântat să predau aceste fapte. SRI s-a implicat şi dacă nu ar fi făcut-o nu ar fi fost menirea SRI”

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ambasadorul României la Washington, George Maior, se va prezenta vineri în faţa procurorilor de la Secţia Specială de investigare a infracţiunilor din justiţiei pentru a fi audiat în dosarul în care Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare pentru trei infracţiuni privind felul în care a fost adus în ţară Nicolae Popa.

Fostul director al SRI a mai fost de două ori citat de către procurori, dar nu a putut fi prezent în ţară pentru a fi audiat.

„Acum sunt aici şi sunt oricând la dispoziţia unei instituţii a statului, bineînţeles că mă prezint la orice asemenea solicitare”, a afirmat Maior, pentru Digi24, miercuri.

În acest dosar, au fost audiați fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ambii în calitate de martor. Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune și că poate ar trebui investigați cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011.

Laura Codruţa Kovesi este inculpată în acest dosar pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`