Măsurile de protecție anti-Covid luate în 2020 la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași

Măsurile de protecție anti-Covid luate în 2020 la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași
Sursa Foto: Oana Nechifor/ doxologia.ro

În fiecare toamnă, creștinii din România așteaptă cu mare emoția pelerinajul Sfintei Paraschiva, protectoarea celorsărmani, bolnavi, fără ajutor și ocrotitoarea Moldovei. În jurul datei de 14 octombrie, sute de mii de oameni se înghesuie să atingă racla sfântă și să spună o rugăciune pentru ei și pentru cei dragi.

Totuși, anul aceasta evenimentul religios va avea loc în condiții speciale, pentru a evita răspândirea noului coronavirus. În 2020, pelerinajul Sfintei Parascheva va începe mai devreme, iar enoriașii vor trebui să respecte niste reguli foarte stricte.

Măsurile de protecție anti-Covid impuse la pelerinajul de la Iași

Iată care sunt principalele măsuri pe care pelerinii vor trebui să le respecte la pelerinajulSfintei Parascheva în 2020, potrivit comunicatului transmis de basilica.ro.

  • Ca să se evite agomerația, racla cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană mai devreme decât de obicei și depusă în baldachinul special amenajat, de pe data de 8 octombrie,până pe 15 octombrie.
  • Traseul cunoscut drept„Calea Sfinților” va avea o altă desfășurare întrucât nu este permisă prezența mulțimilor de credincioși. Raclava fi purtată de o mașină pe străzile mai importante din toate cartierele orașului, astfel încât ieșenii să privească de la ferestre
  • Va exista un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaște, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumați către ieșirea din zona Ansamblului Mitropolitan
  • Vor fi puse la dispoziția pelerinilor măști oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces și pe parcursul rândului
  • La dispoziția pelerinilor vor fi puse dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini și covorașe dezinfectante.
  • Credincioșilor li se vor oferi un pachet ambalat care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă
  • Intrarea și ieșirea din Catedrala Mitropolitană se vor face pe culoare diferite și create astfel încât să se poată respecta regula distanțării fizice.
  • Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staționa
  • Pelerinii care vin la Iași trebuie să se asigure că au cazare proprie, deoarce parohiile ieșene sau în lăcașurile de cultnu vor oferi găzduire

În plus, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru îi sfătuiește pe credincioșisă nu se abată de la regulile de siguranță nici la pelerinaj.

„Cei care vin şi trebuie să respecte nişte precauţii. Vrem nu vrem, suntem în timp de pandemie, vrem nu vrem sunt Sărbătorile Iaşiului, dar va trebui să le adaptăm contextului pe care îl trăim noi astăzi. Dăm aceleaşi sfaturi pe care le dăm de la începutul acestei pandemii. Portul măşții, distanţare, dezinfectant şi, în acelaşi timp, să ne dăm seama că mergem în locuri aglomerate. Evităm acele locuri în măsura în care putem să păstrăm nişte precauţii”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

Primarul Iașului a precizat și el că nu este de dorit că lumea să se îmbulzească la moaștele sfintei în aceste an, însă încercă să facă în așa fel încât să nu-i pună în perciol pe cei care țin neapărat să participe.

Nu încurajăm pe nimeni să vină, dar nu dorim să fim descoperiţi dacă pelerinii ajung aici. De aceea ne vom pregăti doar în acest context, să nu ne prindă pe picior greşit. De cel puţîn două zile ajung tot mai multe grupuri de pelerini. Trebuie să ne aşteptăm la acest lucru. În România nu este interzisă libertatea de mişcare şi avem obligaţia de a-i primi aşa cum se cuvine pentru a nu-i pune în pericol şi să nu ne punem în pericol nici pe noi”, spune Mihai Chirică.

Amintim că anul acesta,nu vor mai fi organizate Sărbătorile Iașiului, niciconcerteși nici Festivalul Vinului.

Urmăriți B1TV.ro și pe