Medicul Virgil Musta: Organismul produce suficienți anticorpi împotriva COVID-19 la trei săptămâni de la prima doză de vaccin

Medicul Virgil Musta: Organismul produce suficienți anticorpi împotriva COVID-19 la trei săptămâni de la prima doză de vaccin
foto: Facebook

Dureză trei săptămâni după prima doză de vaccin pentru ca organismul uman să producă destui anticorpii împotriva COVID-19, iar persoanele care fac forme severe ale virozeifac și imunitate mai bună decât formele ușoare, a declaratmedicul Virgil Musta.

„Așa se explică și situația în care facem boala după prima doză, pentru că noi începem să facem anticorpi de abia de la a doua săptămână și studiul nostru a arătat că ajungem la un titru protector în 40% din cazuri la a treia săptămână după prima doză”, a declarat medicul, citat de antena3.

Dacănivelul de anticorpi ajunge la100, până la 200 după prima doză de vaccin, fiind un nivel considerat de medici „posibil de protecție”, la a doua doză însă, 60% din personal a făcut peste 400 de unități, iar un număr mai mic de personal a rămas la un titru cuprins între 200 și 400.

Vaccinarea completăeste recomandat și în cazul celor care au fost bolnavi

Medicul a mai spus că imunitatea după vaccin durează cel puțin opt luni, pe când cea de după boalădoar două sau trei luni.

„Cei care au trecut prin boală și au făcut prima doză de vaccin este recomandabil să o facă și pe a doua, pentru că s-ar putea ca protecția să scadă după boală la două – trei luni și să fie pierdută după 3 – 4 luni, pe când vaccinarea completă oferă imunitate pe cel puțin opt luni”, a mai spus medicul.

Întrebat, de asemenea, în cât timp dispar anticorpii care apar după boală, medicul a răspuns că în general după două sau trei luni încep să scadă.

Sunt niște markeri de fapt care arată că au trecut prin infecție, dar anticorpii nu sunt și cei care te protejează. Există riscul să credem că suntem protejați și să nu avem, de fapt, suficienți anticorpi protectori”.

Virgil Musta: E contraindicat să te vaccinezi doar când ai simptome intense ale bolii COVID-19

Șeful Secției de Boli Infecțioase II de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat, pentru B1 TV, că poate fi chiar un atu să te vaccinezi când ai COVID-19 într-o formă ușoară. Contraindicat este, totuși, să te vaccinezi când ai o formă severă a bolii, iar acest lucru e valabil și în cazul altor afecțiuni.

Întrebat cum se simt cei trei, Musta a răspuns: „Au făcut o formă ușoară de boală. Una dintre persoane, a doua zi după vaccinare, a prezentat o ușoară disfagie, motiv pentru care și-a făcut testul și s-a constatat că e pozitiv. Deci foarte probabil că în perioada vaccinării era la debutul bolii. Ceilalți, la câteva zile după vaccin, au prezentat simptome ușoare de boală și s-au testat, constandu-se că sunt infectați. Sunt forme ușoare de boală și e firesc. Imunitatea începe să apară la 14 zile de la primul vaccin, cu o eficiență bună după ce-a dea doua doză de vaccin”.

„Eu sunt convins că în situația în care, să zicem, la timpul vaccinării ești în debutul bolii fără să știi, că nu ai simptomatologie, practic boala a evoluat normal, având doar avantajul că veți primi o protecție mai bună. E protecția dată de vaccin, anticorpii care se formează și din a șaptea zi intervin în neutralizarea virusului care există în organism, și pe de altă parte există și stimulul bolii, a virusului în sine, deci se formează o protecție mai rapidă și mai intensă. Deci poate fi un atu.

Nu trebuie să ne temem. E contraindicat să te vaccinezi în perioada unei boli, când simptomatologia e intensă. Nu e vorba doar de infecția cu SARS-CoV-2, ci și în cazul altor viroze. E o contraindicație temporară, până la trecerea simptomelor și vindecarea bolii. O formă ușoară de boală care practic nu dă simptomatologie nu e un impediment de a te vaccina, a explicat medicul Virgil Musta, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe