Mihai Craiu, medic pediatru: Sistemul imun al copiilor, mai puțin performant decât înainte de pandemie. Trebuie să avem un pic de răbdare și să nu apelăm la soluții miraculoase (VIDEO)

Mihai Craiu, medic pediatru: Sistemul imun al copiilor, mai puțin performant decât înainte de pandemie. Trebuie să avem un pic de răbdare și să nu apelăm la soluții miraculoase (VIDEO)
Dr. Mihai Craiu, medic pediatru. Foto: captură B1 TV

Sistemul imun al copiilor este mai puțin performant decât era înainte de pandemie, a declarat dr. Mihai Craiu, medic pediatru, luni, pe B1 TV, la „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu.

Medicul pediatru Mihai Craiu, pe B1 TV: Suntem branșați emoțional la copiii noștri

„Trebuie spus că în momentul acesta cel mai bun cadou pe care îl putem face părinților care ne ascultă este să îi încurajăm, pentru că, din păcate, emoțiile le simt copiii noștri. Suntem branșați emoțional la ei și toată această rumoare din capul nostru, chiar dacă nu spunem nimic cu voce tare, cei mici simt, când zicem, `aoleu, tată, iar tușești, iar febră, iar trebuie să ne ducem la spital`, nu îi ajută să treacă mai repede peste boală. Al doilea, trebuie spus că stresul acesta negativ pe care copiii îl trăiesc în fața unor aparente neîmpliniri a așteptărilor parentale, în vremea asta de mare fragilitate, pentru că SARS-CoV-2 și-a lăsat zestrea de emoții uriașe, nu face decât deservicii”, a explicat medicul.

„Cred că trebuie să le spunem celor care ne ascultă că primul lucru, chiar dacă e greu, este ca în fața celui mic să nu rezoneze, să nu dea pe dinafară. Astăzi am avut mai multe astfel de episoade, în care a trebuit să tratăm mai mult mama decât copilul”, a continuat el.

„Oamenii sunt depășiți de emoții, pentru că lucrul care te sperie cel mai tare este când nu știi la ce să te aștepți, iar în fața acestui virus care își cere drepturile înapoi, trei ani de zile în care am purtat măști, am ținut distanță, ne-am spălat pe mâini, s-a creat o cohortă foarte mare de susceptibili. O să vă dau un exemplu plastic, dacă ne luăm vacanță trei ani de zile și după aia în prima săptămâna ne ducem la școală și ni se dă lucrare, evident că picăm cu toții la testul acesta”, a adăugat Mihai Craiu.

„Copiii noștri, din punct de vedere al performanțelor lor imunologice, sunt un pic mai puțini grozavi decât erau anterior pandemiei. Nu s-a întâmplat nimic rău cu ei, ci pur și simplu sistemul lor imun, la fel ca și învățatul de la școală, e mai puțin performant. De aceea, cred că în primul rând trebuie să avem un pic de răbdare, doi, să nu apelăm la soluții miraculoase, și trei, dacă pare rău (…), să nu apeleze la auto-medicație. Noi, românii, suntem foarte creativi și căutăm soluții”, a mai spus Mihai Craiu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`