Fostul premier Mihai Tudose, care a demisionat recent din PSD, trecând la partidul lui Victor Ponta, Pro România, critică ”ofensiva permanentă împotriva Justiţiei” care are ca scop doar rezolvarea anumitor dosare.
„Prăbuşirea PSD în preferinţele electoratului se simte şi e prezentată în toate sondajele de opinie date publicităţii. Însă alegerile europarlamentare vor reprezenta primul test real. (…) Vedeţi dumneavoastră, toată lumea este de acord că în Justiţie trebuie făcut ceva – o punere în acord cu o serie de decizii ale CCR, cu decizii ale Uniunii Europene, dar şi corectarea unor abateri grave, acolo unde acestea au avut loc. Însă una este să armonizezi nişte decizii şi să corectezi cu bună-credinţă nişte aspecte, iar alta e să declanşezi o ofensivă permanentă împotriva Justiţiei şi să te intereseze doar rezolvarea unor anumite speţe, dosare”, a declarat Mihai Tudose pentru Podul.ro.
Fostul social-democrat a mai spus că este normal ca oamenii să iasă în stradă și să protesteze și că este ”incalificabil să trimiţi Jandarmeria să bată protestatari”.
„De aceea iese lumea în stradă şi protestează, fiindcă toate acestea fac mult rău şi se văd cu ochiul liber. Cât am fost premier, m-a preocupat faptul că iese lumea în stradă şi uneori am reuşit să port un dialog cu protestatarii, fiindcă nu-i poţi ignora pe românii nemulţumiţi. Eu am dialogat cu ei, înainte de a pleca de la Palatul Victoria, ce a urmat după, pe 10 august… E incalificabil să trimiţi Jandarmeria să bată protestatari. Este grav că s-a ajuns la aşa ceva”, a mai spus Mihai Tudose.