Mii de mame din România au primit sume uriașe profitând de o anomalie legislativă

Mii de mame din România au primit sume uriașe profitând de o anomalie legislativă
Foto: Pixabay

Mii de mame din România au profitat de erorile din legislație pentru a primi sprijin financiar de la Casele de Asigurări de Sănătate mult mai mari decât cotizau lunar.

Eroarea legislativă de care au profitat mii de mame

Mai exact, potrivit legislației în vigoare – OUG 158/2005 și Legea 399/2006 – dacă o femeie fără venituri sau cu venituri extrasalariale încheia cu CAS un contract de asigurare pentru sarcină și lăuzie, pentru care achita timp de șase luni puțin peste 500 de euro în total, avea posibilitatea ca după naștere să primească o sumă de 50 de ori mai mare.

Pentru o cotizație de 360 de lei/lună timp de o jumătate de an, acestea se alegeau cu câte 30.600 de lei, timp de patru luni.

După ce numărul persoanelor care prifitau de această hibă din legislație și care solicitau încheierea unui contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate pentru sarcină a crescut, casele de asigurări de sănătate din țară au început să își epuizeze bugetele.

Anul trecut, spre exemplu, Casa de Sănătate Vâlcea a decontat aproximativ 2,5 milioane de lei pentru 22 de mămici care au încheiat o astfel de asigurare opțională, numărul contractelor încheiate pentru sarcină și lăuzie crescând într-un an de peste trei ori (de la șapte la 22), scrie adevarul.ro.

În plus, persoanele fără venituri sau doar cu venituri extrasalariale își fac asigurare opțională CAS doar pentru perioada necesară îndeplinirii stagiului de asigurare, respectiv șase luni.

Legislația a fost modificată

Sumele uriașe decontate din FNUASS (Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate) pentru mămici, prin acest subterfugiu legislativ, i-au pus însă pe gânduri pe guvernanți, din cauza vulnerabilității legii.

Motiv pentru care legislația a fost modificată printr-o altă OUG în luna martie a acestui an, în așa fel încât venitul lunar înscris în contractul de asigurare opțională să nu mai poată depăși 9.000 de lei brut, indiferent de tipul de concediu medical, incluzându-l aici și pe cel pentru sarcină și lăuzie. Baza maximă de calcul pentru indemnizația de maternitate a scăzut astfel de la 12 salarii minime brute, cât a fost până la 16 martie.