Ministerul Educației taie jumătate din bursele de merit și de excelență acordate elevilor care iau premii la concursurile sportive

Ministerul Educației taie jumătate din bursele de merit și de excelență acordate elevilor care iau premii la concursurile sportive
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Educației a tăiat jumătate din bursele de merit și de excelență acordate elevilor care iau premii la concursurile sportive, informează Știrile Pro TV. Au fost astfel eliminate medaliile de la concursurile liceelor sportive, regionale și interjudețene. Asta după un an școlar în care ajunseseră să primească burse de merit chiar și elevi cu medii puțin peste 1.

Ministerul Educației premiază mai puțini dintre elevii care iau premii la concursurile sportive

Astfel, în noul an școlar vor fi recompensați cu 450 sau 600 de lei lunar numai câștigătorii competițiilor organizate de inspectorate și cele internaționale.

„Stimularea din punct de vedere financiar este destul de slăbuță. Foarte mulți sportivi sunt din familii de nivel mediu sau submediu, și atunci orice ajutor e o mână întinsă pentru copilul ăla, ca să poată face sport de performanță”, a declarat profesorul Ion Toma, directorul Liceului Sportiv „Mircea Eliade”.

Pro TV dă exemplu Colegiul „Emil Racoviţă”, unde au învățat și David Popovici, până în clasa a treia, și Nadia, în ultimul an de liceu. E singura școală de înot din țară, dar cei 350 de elevi nu au bazin, ci merg până în Otopeni sau pe „Lia Manoliu”. În noul an școlar, ei vor pierde și bursele pentru premiile câștigate la concursurile de antrenament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`